Poezie
Hăuri omenești
1 min lectură·
Mediu
*
Biciuit de demonul fățărniciei
Hălăduiesc prin văgăunile în care zac
Costelivii îngeri căzuți...
Pasiunea pericolului și drogul spaimei
Mă scot...ca pe un anonim...în lumina zilei
Cu toate că face parte din mine
Nu va veni nici acum
Neîntâmplată întâmplare
O văd privindu-mă în față
Nu peste mult timp voi fi în locul ei
Să nu mă întrebi ce oră este!
**
Am găsit în mine un suflet mai vechi
Mai puțin ridicol
Îmi inventez propria revoltă
Ca acei desperados care nu se tem de moarte
De-aș supraviețui următorului turnir!...
***
Rău îmi este când rămân suspendat
Peste hăul câte unei întrebări…
Celor ce ne iubesc nu le răspundem
Cu aceeași afecțiune
Cerul e foarte coborât
Iar îngerii ne ating cu aripa
****
Umbra stinsă a unui petromax…
Într-un colț…adormit
Un înger cu aripi de tinichea
Sânge, praf și toropeală
Pentru mari și multe fapte într-o viață scurtă
O pasăre mare cu coapse foarte puternice
Dintr-o străfulgerare
Ajunge o ulceroasă părere
Precum o curtezană greacă
Profanatoare a marilor mistere
Ireală și greu de suportat
Precum un parfum tare.
001.193
0