Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Poezii satirico-umoristice pentru Vama 2017

2 min lectură·
Mediu
„Mândria înflorește în prostie”

MÂNDRIA DE A FI ROMÂN


Din ziua când m-am liberat
Și sunt din nou stăpân pe plai,
Am fost întruna lăudat
Că am o țară ca un Rai.

Se-abate-aicea câte-un ins,
Crezând că-s fraier și sunt orb
Și tot mă laudă-n adins,
Cum vulpea-l lăuda pe corb.

El și-ar dori pământul meu,
Pe șes, pe dealuri și pe văi,
Sperând să-l dau pe doar un leu,
Că sunt sensibil la lingăi.

Eu sunt în țara mea stăpân,
Așa cum bunii mei au fost
Și-oi fi eu mândru că-s român,
Dar nu înseamnă că-s și prost.

PS
Așa gândeam atunci mai toți,
Dar ne-a condus, se vede treaba,
Un grup de mândri idioți
Ce-a dat o țară pe degeaba.


ION ȘI MÃRIA

Era Măria fată mare
Și tare mândră mai era -
O zână, un boboc de floare
Și pe Ion îl aștepta.

Și a făcut Ion prinsoare
Că n-o să fie mult așa...
Era Măria fată mare
Și tare mândră mai era.

Vai, tu, Mărie, ce picioare! -
A prins Ion a o flata -
Ești faină rău, ești cea mai cea,
Te rog să-mi dai o sărutare!

Era Măria fată mare.

NAIVITATE

I-ai dat crezare unui prost,
Și, bineînțeles, fudul,
Ce da citate pe de rost
Și îți părea frumos și cool.

Spunându-ți bancuri, fel de fel,
Și alte genuri de prostii,
Te-a-mbrobodit să mergi cu el
Și te-a atras în bălării.

Te-a prins, în mod neașteptat -
Deși tâmpit, era agil -
Te-a siluit, te-a violat
Și te-a lăsat cu un copil.

Acuma n-ai decât să-l crești
Să simți povara costului
Că n-ai știut să te ferești
De fudulia prostului.
014.571
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
276
Citire
2 min
Versuri
54
Actualizat

Cum sa citezi

Gârda Petru Ioan. “Poezii satirico-umoristice pentru Vama 2017.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/garda-petru-ioan/poezie/14112824/poezii-satirico-umoristice-pentru-vama-2017

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

NLneculai lunca
Grupajul de poezie umoristică trimis la Vama este diversificat și bine alcătuit. Dar, pare-se, membrii juriului -cu toții poeți serioși-(?!) au gândit cam așa:,,Este umorul o armă? Este!... Păi, orice armă nedeclarată la...vamă, se confiscă. Nu trece granița premiilor!” Dacă era măcar un umorist printre onorații jurați, sunt convins că altfel ar fi stat lucrurile. Cu toată aprecierea mea, V.V.
0