Aurel Vlaicu - 100

Aripi pentru îngeri

Aureeel! Aureeel! - se aude în sat strigăt jalnic de mamă,
Aureeel! Aureeel! mi se zbate un ochi și mi-e teamă,
Aureeeeel! - plâns de mamă rănită și scoasă din minți,
Aureeeeel!, să te-ntorci, să te-ntorci în curând la Binținți!
Aureeeeel!, sună glas disperat peste creste și văi,
să te-ntorci dragul meu, să te-ntorci în curând la ai tăi!
Aureeeeel! - mai răsună și-acum printre pruni, printre sângeri
și-i răspunde ecou: Aurel e în Rai, construiește arίpi pentru îngeri!
rolul lui pe Pământ s-a-ncheiat, de acum se vor face-avioane pe bandă,
se ocupă cu dragoste mare, cu pricepere, Vuia și Coandă,
liniștește-te, mamă, Aurel e în Rai, stă de vorbă cu Sfântul, cu Petru,
taie lemne ușoare de brad și măsoară, măsoară cu metru...
l-a chemat Dumnezeu lângă El, i-a cerut să rămână,
stă în Rai și vorbește cu Petru, cu Sfântul, în limba română...

Către Asclepios

de acum pot să spun: sunt deplin lămurit
pe Pământ care-i treaba
am muncit am iubit și e drept am mai stat și degeaba
am citit și am scris am greșit însă n-am sărit calul
acum simt că prin vene, prin plămâni, prin ficat și prin inimă
vine finalul
n-am neliniști prea mari dar aș vrea să mai stau de se poate
nu să dau în dușmani nu să urc ierarhii
nu să-mi fac drum în sus dând din coate
lămurit sunt că nu pot să știu chiar nimic
precum fuse Socrate
insă nu mă grăbesc precum el a sorbi chiar acuma din vasul
în care m-așteaptă cucuta
ani am mulți dar e-n regulă dacă fi-va să prind chiar și suta
aș mai vrea să miros vara serile teii
să privesc unduindu-se șolduri în lungul aleii
să aud vântul blând îngânând printre trestii tăiate
aș mai sta pe Pământul acesta ciudat cât se poate
n-am să sorb eu din lacul în care își varsă veninul
din suta de capete Hidra,
dimpotrivă, doctore, dacă poți,
mai întoarce pentru mine o dată clepsidra...

Mai rămâi…

nu pleca, nu acum cînd ne-mbată mirosul aleii,
mai așteaptă puțin, mai rămâi, să se scuture teii,
n-aș putea suporta să îi simt fremătând la fereastră,
mai rămâi cât se scutură duzi peste dragostea noastră,
mai râmâi măcar cât intră-n casă prin geamuri cireșii,
cât mai strâng dulci arome-n cerceii lor vișinii, deșii,
mai rămâi, mai așteaptă puțin, până intru în iarnă,
îmi va fi mai ușor când va-ncepe omătul să cearnă...
eu voi sta ascultând cum îmi bate-n piept inima grea și
voi privi de la geam cum zăpada ți-acoperă pașii...


Notă: S-au cerut trei poezii, dintre catre una cu tema Aurel Vlaicu
(de la a cărui moarte tragică se împlinesc astăzi 100 de ani) și două cu temă liberă.