Din ceruri de neliniște cădeam
și mă pierdeam
sclavă a propriului meu trup,
victimă a luminii astrale.
Din neant am apărut
și-n neant mă duc,
necunoscută și ciudată ființă.
Suflet făr-de trup,
din ce lume te vei întoarce,
ca-n clipă sfințită,
să mă iei sub aripă?
În secera lunii,
taina-ți dezvălui
și șoapta-ți îmi spune
c-acela e drumul.
Și barca și
Nu mai doresc să rememorez încercarile mele de a capitula in fața morții și nici cele de a uita ca lumina ce vrea să străpungă întunericul din mine este ochiul lui Dumnezeu.. De unde atâta teamă
Stelele-n cer curg, pâlpâind,
către adâncuri.
Fâlfâie pe case fecioare,
cuprinse de vânturi.
Despuiate, își unduie trupul,
răstignit între flăcări
ce țiuie blesteme și cânturi.
Candele
Am înțeles că port
moartea în pupile,
gânganie insolentă,
blazată și infidelă,
ce asmute-n mine
febra isterizantelor
discursuri despre obsesii
și existențe anulate,
că banul pe care mâna
GM