Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@gabriela-florina-davidGD

gabriela florina david

@gabriela-florina-david

bucuresti
pretexte de femeie

gabidavid21@gmail.com

💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat

Colecțiile lui gabriela florina david

Cronologie


cum zicea Anda Călugăreanu; sper să nu apuc să văd vreodată un „locatar” al acestui site la parada „bravo bravissimo” a poeților; sigur că ideea unui concurs, chiar televizat, prin care să fie promovați tinerii poeți din underground nu e rea; dar nu poți să pui marele public să voteze; pe lângă voturile – ineviabil - venite de la prieteni, rude, iubiți, mă întreb după ce criterii își pot da cu părerea masele; nu e vorba de snobism aici; nu e vorba nici de excluderea subiectvității; s-a demonstrat, chiar și pe acest site, de multe ori, în multe feluri, că e imposibil; „toată lumea” va vota conform bunului simț comun sau a criteriilor estetice ale colectivității; de exemplu, în această perioadă, eu m-aș fi prezentat cu o poezie de campanie electorală; că înjuratura, spusă pe orice ton îi e tare dragă românului; apoi, mai e vorba despre aspectul fizic, care influențează; mai sunt și buni poeți care nu știu să recite, așa că șansele lor se apropie de zero; am văzut un moto pe site, tare deștept; suna cam așa: scriitorul trebuie citit, dar niciodată văzut (scuze pentru inexactități); și ce se întâmplă dacă n-ai rude care să sune pentru tine, nu arăți senzațional și obții trei voturi? pleci acasă cu coada între picioare și te lași de scris? cel mai tare m-a revoltat însă, proba decisivă; inventați o poezie! ca să scrii, creezi ai nevoie de intimitate sau măcar de o stare anume, pe care nu o poți comanda; acesta e un exercițiu pe care îl faci cu prietenii pe vreme ploioasă, eventual după câteva sticle cu ceva; singura care face versuri – pardon, rime – live e nichita bătăușa și nu cred că vrea cineva să semene cu ea; nu știu a cui e vina; a organizatorilor sau a „defilatorilor”; poate nici nu contează; dar nu așa se aleg poeții; nu poți încerca să scoți un grup, o idee, din underground, bazându-te pe instinctul gregar;

ps: a se citi acest comentariu ca o continuare, o explicație a pseudo-cronicii de mai sus;

Pe textul:

(trop)" de gabriela florina david

0 suflu
Context
Lui Adrian,
Este opțiunea mea, aceea de a nu folosi semne de punctuație în poezii. De ce? Pentru că acestea reprezintă stări de azi. Mâine nu vor mai fi la fel. Așa că virgula se mută, întrebarea nu-și mai găsește rostul șamd. În felul acesta mă pot regăsi aproape mereu în ele. E valabil și pentru potențialii cititori. Fiecare e liber să pună semnul exclamării unde îi place. Ceea ce te invit și pe tine să faci. Sunt poate influențată și de optezeciștii textualiști, care tunau ca niște mitraliere în versuri și se revoltau pe importanța pe care ne-o dăm nouă înșine și tuturor faptelor noastre. Cred că o poezie bună poate fi citită în mai multe feluri. Dacă tu nu poți să o citești în nici un fel pe aceasta, sau orice altă poezie semnată de mine, îmi pare rău, înseamnă că nu suntem pe aceeași lungime de undă or smth. Acest text nu a ajuns la atelier din cauza sensului său abscons. Cred că acesta este evident. Ca să fiu sinceră, deși cred că multă lume va arunca cu pietre după această mărturisire, am scris-o după ce am văzut „Amelie”. În scena de final, pe bicicleta bărbatului de care fugise cu înverșunare, privea obosită și fericită în același timp. Își accepta destinul de femeie cucerită, de femeie care nu se mai are, s-a dăruit. Cam așa mă simțeam și eu pe atunci. Mă rog, poate interpretările mele sunt eronate. Poate ai dreptate, ar trebui să folosesc semne de punctuație, să mă las de hobby-ul de a încerca să fiu poetesă sau măcar să dau foc acestui text.
Lui Dumitru,
Mulțumesc de trecere și înțelegere. Am cam rămas fără cuvinte. Aproape că nu aș mai fi vrut să postez aici răspunsul pregătit pentru Adrian. Începusem să cred că poemul e realmente slab. Mă minunez de întâmplare. De întâmplarea de a ne fi întâlnit...

Pe textul:

oboseala femeii după ce s-a dăruit cu totul bărbatului care acum râde senin ca un copil" de gabriela florina david

0 suflu
Context
\"eu tac la sânul cerului o dimineață\"; forță imagistică; de ce \"plouă cu umbre\", când totul era așa de pur, inocent și frumos?

Pe textul:

pasăre gând" de colar gabriela

0 suflu
Context
dacă nu se mai poate în Back Stage, te rog, anunță-mă, poate aranjez eu în altă parte.

Pe textul:

Agonia - Ateliere Artistice (editie pe care nu vreti s-o pierdeti)" de Radu Herinean

Recomandat
0 suflu
Context
mulțumesc pentru comentarii și explicații; \"să își fac\" este o greșală de dactilografiere; repetițiile sunt probabil obositoare, dar reprezintă sentimentele mele de pe vremea când scriam.

Pe textul:

oboseala femeii după ce s-a dăruit cu totul bărbatului care acum râde senin ca un copil" de gabriela florina david

0 suflu
Context
evidente calități de jurnalist, chiar de prozator; umor, ironie și totuși un comentariu obiectiv, nepărtinitor în stilul \"pentru că e vorba de noi, înseamnă că e grozav\"; citesc cu plăcere și mă simt de parcă aș fi fost acolo.

Pe textul:

Cronica întâlnirii din 2 mai" de Irina Iacovescu

0 suflu
Context
uite că încerc să fac acum ce mi-ai sugerat; cred că ai dreptate; sinceră să fiu, nu mă așteptam să aibă cineva răbdarea să citească acest text, nici măcar din trei în trei rânduri; îți mulțumesc pentru sfaturi și... răbdare

Pe textul:

(incertitudine)" de gabriela florina david

0 suflu
Context
Mă sufoc... Mă bucur că ți-am citit poezia. Cine ți-a dat steaua a știut ce face. Ai metafora în sânge, ca să folosesc un clișeu. Discursul e atât cât trebiue de lung.

Pe textul:

Antipoezie" de laura ceica

0 suflu
Context
Tovarășe, ai dreptate. Și pe mine m-au încercat asemenea (cum să le spun?) sentimente, viziuni.

Pe textul:

Tovarăși, săpați viitorul!" de Alex Oberlander

0 suflu
Context
M-a atras titlul. Și subtitlul! Mă așteptam să găsesc o poezie sofisticată sau măcar ironică. Eu zic că e mai mult o epigramă. Mă rog, trebuie să mai și râdem, să ne amuzăm. Sper că dezacordul gramatical a fost o ironie voită.

Pe textul:

Iubitoare de muzica, din nastere...." de valeria tamas

0 suflu
Context
Pot veni duminică. Așa că, dacă mai e nevoie de un secretar de eveniment, sunt disponibilă și dornică...

Pe textul:

Cenaclu Duminică, și un SECRET." de Radu Herinean

Recomandat
0 suflu
Context
Mă bucur nespus. Mă bucur pentru agonia, pentru poezie, pentru noi toți cei ce stăm în preajmă. Sper să pot ajunge duminică. Sper să pot fi de folos măcar în viitor.

Pe textul:

Cenaclu Duminică, și un SECRET." de Radu Herinean

Recomandat
0 suflu
Context