Poezie
FOC
element
1 min lectură·
Mediu
Natura, în imensa-i bunătate,
Ne-a dăruit din frământarea-i, focul
Spre-al folosi cu-ntelepciune-n toate
Acolo unde el, își are locul !
La început, considerat drept sacru
O flacără de-origine divină,
De zei doar folosit, un simulacru,
A fost ales de OM, să-i aparțină !
Prieten bun i-a fost, nu-i de mirare
În anii grei, prin bezna de-nceputuri
Când l-a păzit și apărat de fiare
Și hrana i-ancalzit în asfințituri...
L-a ajutat să-și fabrice unelte
Să știe să traisca, să prospere...
Dar arme i-a mai dat...să se revolte
Și-n jur să-mparta chinuri și durere...
Același foc îl regăsim în suflet...
De dragoste sau ură, răzbunare...
Să învățam să-l stăpânim în cântec,
Și să găsim în el, doar alinare !
Și nu e greu să lași numai iubirea
Cu focu-i viu, aprins, mistuitor
Să îți cuprindă-ncet, întreagă, firea
Să uiți de ură și să plângi de dor !!!
002.102
0