Poezie

Issos

Epică

5 min lectură·30 noiembrie 2005

Mediu

În noaptea ce se lasă

Soldații adorm în corturi.

Gândul fuge spre casă,

Spre a Traciei piemonturi.

Căci rege fără milă

De la părinți i-a luat,

Din țara lor umilă

Să-l frângă pe-mpărat,

Pe mândrul Darius care

În măreția sa,

Călcat-a în picioare

Bătrâna Grecia.

Sunt multe ore-n urmă

De când Helios doarme.

Chiar străjile la turmă

Se sprijină in arme.

Doar Alexandru sigur

De veghe stă în noapte.

Un semizeu ce-i singur

Cu ale sale fapte.

Plecat cu oști de acasă

Și slujitori o mie,

Din Pella cea frumoasă,

În Asia pustie.

Dorind ca și Ahile

Onoarea militară,

Plecat de luni de zile,

Uită de a sa țară.

Privește spre zenit

Cum lupii înghit Luna,

Convins că e menit

Ca să conducă lumea.

La Gordium tăiat-a

Nodul ce-n drum îi sta,

Prefigurându-și soarta

Pe care o va avea.

-O zei! Spuneți-mi oare,

Voi reuși să frâng

Oștirile barbare

Ce în câmpie curg?

-Viața precum Ahile

Voi putea să trăiesc,

Lumina altei zile

Să pot să o privesc?

-Ori ca și el prin Hades

Voi rătăci înfrânt,

Să fiu jertfit lui Ares,

Stăpân pe-ntreg pământ?

-Ce tulbure mi-e calea

Ce trebuie s-urmez,

S-ating îndepărtarea

La care doar visez!

-Zeus, stăpân puternic,

De ce să mai aștept?

-Dă-i forță celui vrednic,

Găsește-l pe-nțelept!

-Călește-mi generalii

Și dă-le minte-ntreagă,

Căci nu vreau represalii,

Fă-i asta să-nțeleagă!

-Nu-i vom lovi mai tare

Decât ne-au lovit ei,

Vom arăta-ndurare,

Macedoneni și ahei,

Căci nu prin răzbunare

Vom stăpâni pământul,

Ci prin strălocitoare:

Arta, cultura, cântul.

-Pe Darius, mândrul rege,

Eu mi-l voi face tată

Și vom avea o lege

În lumea împăcată.

Dar ca răspuns la ruga

Ce o adresa departe,

Umil precum e sluga,

Îi glăsuiește Marte:

III

-De ce să-ți tulburi viața

Cu niște vieți mărunte?

-Veni-va dimineața,

Vei vedea lucruri crunte.

-Gloria se clădește

Pe stive de osuare

Pentru cel ce pășește

Strivind tive-n picioare.

-La suflet nu vei pune

Viața atâtor perși,

Pe Darius vei răpune

Și sânge mult să verși!

-Ascultă-mi mie sfatul,

De vrei să fi un zeu,

Pur îți va fi păcatul...

Ascultă ce-ți spun eu!

Tânărul rege ascultă,

Gândește preț de o clipă,

Dar nu vreme prea multă,

Nerăspunzând în pripă:

-Ca fiu al lui Apollo

Tu crezi că aș putea

Să judec \"strâmb\" acolo

Unde \"drept\" s-ar cerea

Și aura divină

Care mă înconjoară,

S-o maculez cu vină

Și vorbe de ocară?

-Să-mi vând onoarea toată

Pe dezonoare zici?

-Ia-ți inima spurcată

Și pleacă, piei de aici!

Deși pus la-ncercare

Și ademenit la rău,

În prag de înfruntare,

Convins de drumul său,

Își ușură vezica

Pe locul unde Marte,

Cu vorba-i ca urzica,

I-a spus lucruri deșarte.

Luna e înghițită

De discul larg solar,

Iar soarta hărăzită

De dansul planetar.

-Văzut-ai? Zise Aristotel

Ieșind atunci din cort.

Trezit din somn,sosi și el

Să vadă astrul mort.

-Ori adâncit în cugetări,

Uitata-i să privești

Cum Helios din depărtări

Ne aduce faste vești?

-Căci de mai e în viața ta

Ceva ca să mai speri,

E de la zei, victoria,

Tu în genunchi s-o ceri!

-Bătrân nebun, tu nu cuprinzi

Prin al meu infinit.

-Ca acvilă, muște să prinzi?

-Crezi c-am înebunit?

-Ruga e pentru muritori,

Nu pentru un semizeu.

-Nu mă feresc din calea lor,

Thanatos și Morfeu.

În mintea-ți slabă, om bătrân,

Înțelepciune nu-i?

-Lingușitorule, ți-o spun,

Nu-s fiu al omului!

-Nu mă împinge-n slăbiciuni

Și nici în crunt păcat,

Să calc pe morți, să spun minciuni,

Chiar zeii au încercat!

-Aceste lucruri pentru voi,

Bieți muritori, sunt bune.

-Nu vreau s-aud de sfaturi noi,

Vreau să conduc o lume.

Nu-i umilința pentru regi,

Dar nici spaima, trufia,

Ești înțelept când ști s-alegi

Mila, mărinimia.

-Decît un rege pe pământ

Cu inima de piatră,

Mai bine mort, precum un sfânt

Și ajuns în cer la vatră.

-Un rege adevărat e bun

Și milostiv cu ai săi supuși,

Nu un tiran bolnav, nebun,

Ce jubilează la ochi plânși.

Când soarele răsare,

Iar Aurora vine,

A dimineții boare

Revarsă pe coline,

Armatele degrabapornesc,

Formează rânduri,

Pe dușmani ei să-i bage doresc

În patru scânduri.

Mai mândru decât luna de pe cer,

Darius apare

Și-n carul său de bronz și fier

Arată ca un soare!

Falăngile sunt gata.

Nervoase intră-n luptă,

Dar mică le e ceata,

Iar a lui Darius multă!

Se strâng macedonenii

Și nu pot fi de atins,

Mai tari ca dorienii

Din Sparta, de neînvins!

Asupră-le din zare

Cad pietre și săgeți,

Dar din împresurare

Ei curmă multe vieți.

\"Nemuritorii\" cad,

A lui Darius elită,

În gemete de iad,

Soarta le e cumplită!

Văzând perșii acestea,

Încep să se-nspăimânte.

Încet, se duce vestea

Unei înfrângeri crunte,

Se sfarmă oase-n arme,

Cercul de fier se strânge,

Lăsând în urmă carne

Și noroi gros de sânge!

E soarele-n amiază

Și cercul se închide,

Iar Helios veghează

Mașina ce ucide.

Până după amiaza

Nimic nu mai oprește

Falanga care groaza

În juru-i răspândește.

Căci nu e om sau fiară

În oastea cea persană

Cari să nu vrea să moară,

Sau să n-aibă vre-o rană.

Grosul oștii persane,

Cu frica-n sân, dispare

Se leapădă de arme

Cuprinși de disperare

Și-ncet se lasă seară,

Ei fug înspăimântați,

Sub vorbe de ocară,

De acești munteni turbați.

Alexandru, zeu tare

Senin lupta conduce.

Pe Darius vede-n zare,

Dar nu îl poate ajunge,

Înconjurat e bine,

Nobili ca niște lei,

Dar Alexandru vine

Și-și taie drum prin ei.

Când Darius dezertează,

Să-și riște viața vor,

Un scut ei îi crează din trupurile lor.

De sânge-i plină valea

Și Darius a fugit.

Deschisă-ți este calea,

Iskander, spre Egipt!

(va urma)

023249

Issos

Despre aceasta lucrare

Cum sa citezi

Comentarii (2)