Mirosind a scorțișoară
Și-a țigară lungă, tare
Trupul ei de domnișoară
Pare-o simplă întâmplare
Care dulce doare.
E ciudat să vezi că moare
Gândul viu de crud noroc
Tot sperând la
A plecat vineri.
Șapte luni am fost tineri.
A plecat pe seară,
munteancă ștrengară.
Decizie arbitrară!
N-a vrut să-mi privească
ochiul stâng.
Prelung ardea.
I-am căutat gâtul,
cearcăna,
Suspendat între două răsuflări neputincioase
Ca un ultim vânt postapocaliptic peste nările de foc
Stau și mă covrig concav ca un rușinat de lume.
Organele de animal scuipă către schimnicul de
