Ascultă-mi privirea iubito
Cum cântă chemarea,
Șoptește-mi răspunsul cu buzele moi,
Să-ți simt adierea și pasul
Ce-mi mângâie calea
Spre raza de soare
Apărută în zori.
Tu mi-ai trimis uitarea
Să-mi amintească acum
De clipele trecute chiar și acum prezente
Nu m-ai lasat să spun
Și ai facut cuvinte
Să moara înainte să se nască.
Nu te-ai gîndit că poate
Eu
O altă seară plictisitoare îi ia locul celei de dinainte.Cu fereastra larg deschisă privesc în zare.O altă trecere de timp.Același om ,dar altă noapte.Sau poate-i aceeași si asta? Parcă
Am încercat să scot lumina
Din întunericul ce noapte a făcut în noi,
E greu de multe ori ca singur
Să faci ceva cît pentru doi
O lance mi-am dorit visînd
Ca norii să-i străpung,
Să nu mai văd
Întorc capul și privesc în urmă
O jalnică parere de regret
Și zborul spre minciună.
Cu ochii închiși voiam să merg pe drumul drept,
Mi-am îngenuncheat dorința și vrerea mea nebună,
Privesc acum
A crescut o floare în gradina noastră,unde nu credeam că ajunge
Lumina, s-o facă sa crească.
Mă dau mai aproape să o pot atinge
Petale așa gingase, mi-e teama totuși sa le ating
Ca vraja să nu
Oglinda ta ,sufletul tău,
Creație a ta , ăsta sînt eu.
Cînd îți vorbesc și mă privești
În mine, tu te regăsești.
Ai vrut sa fiu așa cum sînt,
Am apărut la tine în gînd.
Tu m-ai chemat și-am