Pileala duduiei

Tuns scurt, ținută SS, examinează: -Care e problema? Extracție? Carie? Unde? Aaaa, e prea mică. Trebuie să mai crească, să se adâncească, să avem ce lucra la ea, clatină din cap, dând în Parkinson. Întors brusc spre pacienta adormită pe scaunul din stânga: -Dvs? Tot carie? Dar caninii ăștia ieșiți urât în afară nu vă deranjează? Trebuie piliți.. După aproape două ore de zârâit, decretează: -Am ajuns la nerv. Trebuie anestezie. După alte două ore de “pileală”, sufocată de praful dentar, pacienta nu-și mai simte transpirația adunată sub fundul amorțit. Nemulțumit, lasă polizorul și izbucnește: -Ia-n priviți don’șoară! Vă plac caninii ăștia cum arată? Reflecția vampirică a colților filiformi îi extrag bietei femei silaba îngrozită: -Nu -Trebuie scoși. Asistentă, injecția. Istovită de spaimă, din oglindă, cele două goluri îi rânjesc sub dezaprobarea stomatologului: -Nțț, nu e bine. Știți cum facem? Pilim toți dinții. îi legăm pe toți cu aparat și-i îndreptăm ca pe asfalt. Duduia sare ca un arc de pe scaunul rabatabil: -Știți, eu trebuie să plec, mă așteaptă mama. -Atunci vă programez mâine la 10 a.m. Aveți acum de plată …Vă aștept deci pe dimineață. Următorul! Domnița pășește amețită prin aerul rece, murmurând: -Când or afla ai mei, după ce m-au chinuit atâția ani cu proteza aia dentară nenorocită… Povestindu-ne, duduia râde, deschizându-și larg gura: -Vedeți cum mi s-au deplasat toți dinții, acoperindu-mi golurile caninilor extrași? Așa a ajuns gura mea… mai mică.