Mediu
Artistul ca punte intre \"nebunie\" si \"normalitate\"
\"Caracteristicile unei pasari solitare sunt cinci:
Prima , ca ea zboara pana in cele mai mari inaltimi;
A doua, ca ea nu sufera dupa companie, nici macar dupa vreuna dintre semenele sale;
A treia, ca ea isi atinteste ciocul catre tariile cerului;
A patra, ca nu are o culoare definita;
A cincea, ca ea canta foarte duios.\"
San Juan de la Cruz,
Dichos de Luz y Amor
Stiu ca pe tema asta s-au incins multe minti mult mai luminate decat
\"acest eu\"...
Dar cu riscul de a va plictisi si eu la randul meu cu aceasta analiza repetitiva voi incerca sa-mi pun gandurile in ordine si daca am uitat sa va spun, o voi face acum, as vrea ca fiecare sa imi spuneti cum priviti voi aceasta problema sau mai bine zis cum ati reusit sa o integrati in modul vostru de a fi.
Fac asta in primul rand pentru mine, pentru ca in ultimul timp m-am lovit poate prea des de acest aspect (si am impresia ca am apucat-o pe o cale care scartaie) dar si pentru noi toti cei care ne punem aceasta intrebare incercand sa ne gasim calea in viata...
Deunazi citeam sau mai bine zis reciteam una dintre cartile lui Carlos Castaneda si acolo am gasit o definitie data poetilor, ea suna cam asa...: \"Mi-a explicat ca poetii tanjesc in subconstientul lor dupa lumea vrajitorilor.Cum ei nu sunt vrajitori in cautarea cunoasterii, nu le ramane decat nostalgia.\"...si inca ceva...
: \"...Nu-mi pasa despre ce e vorba in poezie. Ma intereseaza doar sentimentul pe care mi-l da nostalgia poetului. Eu imprumut aceasta nostalgie si, o data cu ea, imprumut frumusetea. Si ma minunez de faptul ca el, ca un adevarat luptator, revarsa aceasta frumusete asupra celorlalti, a privitorilor, pastrandu-si pentru el doar dorul.\"
Trebuie sa dau cateva explicatii pentru cei care nu sunt familiarizati cu cartile lui Castaneda, vrajitor este un termen folosit cu sensul de, om care pleaca in cunostinta de cauza pe calea cunoasterii, aceelasi sens il are si cuvantul luptator, acesta nuantand si o anumita stare de spirit caracteristica acestor oameni.
Mi se pare ca aceasta definitie data poetului surprinde foarte bine pozitia artistului in general.Voi ce parere aveti?
Ma opresc aici pentru ca nu si-ar avea rostul sa umplu cateva pagini de unul sigur si in van, am gandit acest text ca un eveniment inedit la care sa participam cu totii, sa creem impreuna acest text.
Nu va rezumati doar la ideea titlului...ci hai sa venim fiecare cu propriile noastre sentimente, incercand sa ne situam in cadrul acestei teme...artistul, sau mai bine zis a trairilor pe care le implica.
034.368
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Fotache Sorin
- Tip
- Articole
- Cuvinte
- 443
- Citire
- 3 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Fotache Sorin. “Artistul ca punte intre \'nebunie\' si \'normalita.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/fotache-sorin/articol/17396/artistul-ca-punte-intre-nebunie-si-normalitaComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
iertati inadecventa din titlu dar oricat am incercat sa o remediez nu se poate...
0
Cred ca,asemeni iubirii,inspiratia este unul dintre cele mai dureroase simtaminte,as indrazni chiar sa spun ca e un Adevar. Probabil ca prea putini oameni au ajuns sa o simta,pentru a-i recunoaste valoarea.Probabil ca,asemeni Nirvanei si a Samsarei,e o taina inchisa cu lacat de suflet si,daca Muza binevoieste a deschide acel lacat,omul poate deveni,chiar si pentru o clipa(cea mai vesnica dintre clipe) Creator.
Cand creez,lumea mi se deschide,mi se inchide,mi se transforma si ma transforma in ea,si ajung sa \"simt ca daca zic sa ninga,/ninge\". Lumea devine a mea,devine eu,eu devin ea;sufletul mi se intoarce la exterior si \"carnea\" nu mai exista. Cand scriu,nu mai sunt carne,nu mai sunt eu,nu mai e mana mea cea care scrie,ci sufletul meu,un suflet pe care nu il cunosc decat in poezie,pe care il \"torn\" in poezie.A lua cuvintele dintr-o palarie?Poate. Dar care e satisfactia poetului? Ca a nimerit \"cuvintele potrivite\"?
Nu as putea sa spun cum sunt cand scriu.Trista?Fericita? Mai degraba fericita in ne-fericirea mea.Atunci e Poezia. Apoi...
\"simt cand zic sa ninga
ca nu ninge.\"
Cand creez,lumea mi se deschide,mi se inchide,mi se transforma si ma transforma in ea,si ajung sa \"simt ca daca zic sa ninga,/ninge\". Lumea devine a mea,devine eu,eu devin ea;sufletul mi se intoarce la exterior si \"carnea\" nu mai exista. Cand scriu,nu mai sunt carne,nu mai sunt eu,nu mai e mana mea cea care scrie,ci sufletul meu,un suflet pe care nu il cunosc decat in poezie,pe care il \"torn\" in poezie.A lua cuvintele dintr-o palarie?Poate. Dar care e satisfactia poetului? Ca a nimerit \"cuvintele potrivite\"?
Nu as putea sa spun cum sunt cand scriu.Trista?Fericita? Mai degraba fericita in ne-fericirea mea.Atunci e Poezia. Apoi...
\"simt cand zic sa ninga
ca nu ninge.\"
0
AB
exista nenumarate definitii ale artistului, asa ca acest editorial mi se pare apa batuta in piua sau cel mult o tentativa de a ne exhibitiona eruditia.
acum cinci minute am ispravit un articol despre cubism -
\"nu exista Adevar, iar sarcina artistului este sa-i convinga pe ceilalti de veridicitatea minciunilor lui.\"
imi scapa acum numele autorilor.
acum cinci minute am ispravit un articol despre cubism -
\"nu exista Adevar, iar sarcina artistului este sa-i convinga pe ceilalti de veridicitatea minciunilor lui.\"
imi scapa acum numele autorilor.
0
