Jurnale

Cu drag mă uit la sânul tău, pe care-l simți cum te-nfioară De câte ori privirea mea spre sfârcul lui ușor coboară Și îl răsfață îndelung cu mângâieri de patos pline; Că-ncepe să furnice-l simți

E\'ntâi de Marte! Iarăși primăvara stârni-va-n trupu-ți spiritul iubirii. Și renăscând în toat\'a ei splendoare, natura-ți bucura-va existența punându-ți flori în păr și-n suflet soare.

La poarta sufletului tău din nou se-arată De iarnă sărbătorile și, ca alt’ dată, Cu bucuria lor de vrajă plină Te fac pe Moș Crăciun s-aștepți să vină!

Fetițelor cuminți Moș Nicolae lăsatu-le-a-n ghetuțele de lângă ușă pupici fierbinți și mângâieri lascive în loc de fructe și de nuielușă. Le-asează dar cu grijă și-ncântare, dorințelor trupești

Când mușcă frumusețea din trupul tău, femeie, Spre a retușa ce timpul să estompeze-ar vrea, Un zâmbet de-mplinire iți luminează chipul Și simți cum fericirea te vrea doar pentru ea.

De doru-ți visu-mi prelungesc, iar ca să fie mai plăcut Te recompun din amintiri și te anim cu un sărut.

Simți vraja buzelor fierbinți când trupu-ți tandru ți-l ating; Când peste sâni și fluturaș, de-un roș carmin, petale-ți ning Și-n ningerea catifelată atingerile te-nfioară; Tu, cuibărindu-te la

Imaginând plăcerea ca pe-o floare, iar sărutările-ale ei petale, Te-ai bucura pe trupul tău să-și lase petalele să cadă grațioase? La început sfioasă, apoi râzând, Le-ai oferi tot trupul

Lasă-ți ochii sub sărutul pleoapelor să-și cate tihna, Trupu-ți lasă peste noapte somnului, să-i dea odihna, Intr-o rugă mult pioasă Domnului iertare-i cere, Iară doru-mi, de-l simți-vei, să-l

Amintirea încă vie a sărutului de-aseară, Pacea buzelor o curmă și le face să tresară; O aud apoi în șoaptă cum te roagă să o cruți Și-n crepusculu-nserării, să vii iar să mă săruți.

Te recompun femeie, far-a ucide muza Si dulcea-ti goliciune, nevrand sa ti-o ascund, O pun in evidenta cu flori de orhidee, Iar zambetul sagalnic ti-l fur cu un sarut.