Poezie
Cenusa - n vant
1 min lectură·
Mediu
Cum te - ai dus!!!
Doamne, cum te - ai dus!
Ca cenusa - mprastiata - n vant.
N - a mai ramas decat,
O cruce, un mormant
si amintiri, amintiri, amintiri,
rascolite, rotite, ametite.
Nici praful de pe drumuri
nu - ti mai pastreaza urma,
Nici macar norii intunecati
nu - ti mai plang amaraciunea.
Soarele nu te mai poate privi
prin maldarul de pamant
ce - l porti deasupra.
Te vad zambind, vorbind, cantand,
Te vad venind spre mine,
( sub umbra unui pom marunt),
printre trecatori grabiti...
ametiti, aiuriti.
Toate - s la fel si le pot atinge,
Doar tu nu mai esti.
Doar tu...
Nu vei mai fi niciodata AICI.
033253
0

repetita vine ca o avalans de lava ce arde sufletul rapus de moarte a tanarului poet, ce a pierdut azi iubirea.
alaturi de el, natura insasi devine solemna, tacuta, ramanand intr-un etern moment de reculegere.
si totusi chipul ei frumos ne este creionat prin 3 cuvinte:zambind, vorbind, cantand- verbe la gerunziu ce sugereaza o actiune prelungita, parca si dupa moarte.
dar, ea nu mai este.
finalul, ca un strigat ce razbatand din inima ajunge pe buze o sfasietoare ruga, inchide poezia cu aceeasi jale de la inceput, asemeni greutatii pietrei funerare ce acopera in tacere mormantul.