Poezie
Hamlet
1 min lectură·
Mediu
Privesc împrejur și mi se face frig
Privesc înăuntru și mi se face frică.
Întreb în stânga,-n dreapta
Întreb în sus, în jos
Și întrebarea și răspunsul
Se sparg în sute de alte întrebări
Născute din punctul de sub semnul întrebării.
Ce am vrut să aflu?…
Mersul îmi creează senzația de evoluție.
Un ciob de geam purtând fumul a zeci de țigări
Consumate în căutarea unui gând salvator
Îmi întoarce o privire surprinsă încruntându-se departe.
Ce vrei de la mine?
Cine ești?
Și încerc să pătrund dincolo de fumul ciobit.
Îmi ațintesc ochii minții
Și-mi ascut privirea poate văd ceva \"dincolo\".
De-ar fi cineva să dea perdeaua puțin la o parte.
Să dorm odihna celui fără gând
Să mă trezească salvator răspuns
Și-atunci să-ncep curată
Viața de la capăt.
Să văd culori pure
Să regăsesc lumina zorilor oglindă
Să știu fără să-ntreb
Să simt fără să pier
Să vreau fără să-ncerc
Să fiu fără să plec.
013011
0
EL