Poezie
Vitrină la suflet
1 min lectură·
Mediu
Mi-e sufletul înfășurat în frunze
și drumu-i lung, cărarea grea îmi pare.
De pretutindeni siluete-ascunse,
concepte, sorți piezișe-alungă zarea.
Mi-e sufletul amenințat de iele
și-i frig și cald, și rănile îmi plâng
și-mi sunt străin, și mă rechem din stele
de colțuri rele ochii mi se frâng.
Mi-e sufletul acoperit de ape
și chipuri strâmbe, stranii, se-oglindesc
și setea ele nu vor să-mi adape
Fata Morgana fuge în ăst deșert lumesc.
Mi-e sufletul învolburat de vânturi
Și e curent la mine și tremur și tresalt;
Ca în biserici când se-nalță cânturi,
Iar eu ramân să desenez pe-asfalt.
Mi-e sufletul înconjurat de lume
mă strânge, mă sufocă, să scap din ea mă frâng,
Să mă întorc spre oameni; și chipuri sacre, bune
Să-mi dea o mântuire, s-ajung lumină-n crâng.
001354
0