florin Vasilescu

Trecutul n-are de ce Să ne atârne în spate, Doar prezentu-i Mallarmé Modelându-ne cât poate. Jugu-apasă pe grumaz Pentru toți, ca pedepsiți Printre lacrimi fără haz, Să fim slabi și

Vai, ce mult ai vrea să râzi! Stând în iarbă-ntr-o golire, Căutând așa-neștire, Oare, ce? Nici tu nu știi. Cum îți tremură ființa În cămașa de botez, Legând vorbe într-un crez, Despre

Dacă aș vorbi tăcând Aș simți cum curge-n mine Fluxul dragostei vibrând Cu misterul ce-l conține. Fericirea e un moft, Dac-o ai, se întreține Folosind numai un soft Care te-ar putea

Sunt un romantic Incurabil, Dușman la tot ce e grotesc, Aștept cuminte Și amabil Femeia-n care Mă topesc. Pot fi ușor Admonestat De-aceea căreia-i place De fusta ei Să fiu

Când îți propui Să ții un post, Un post doar de mâncare, O faci atunci cȃnd are rost Să îți educi o disperare. Știind că suferința E un balsam Care te curăță De boală, Supune-te unui

Dumnezeu este Divin, O simt cu orice Plâns Generator De chin. Și, Dac-adorm În zumzet De țânțari, Care-au intuit O cină, Lor mă las! Deși nu-s Niște lăutari Cu inflexiuni În

Omule, ai fost creat După chipul cunoscut, Plin de slavă și lumină, Inocent la început. Dar, păcat! Divinul foc, Ulcică de lut, Nu l-ai suportat deloc Chiar de la început. Și dedat total

Parc-aud zgomotul antic Ridicat deasupra pieții Pipăind un gest romantic Ce-ncolțește-n rugul vieții. O grimasă potrivită, Pipăind un gest romantic Ȋn aspectul lui semantic, Cȃnd

Nu fac deloc Confuzie Între aducerea Aminte Și pierderea-n iluzie, Cum face hoțul De cuvinte. Ce-i ușor Și accesibil Mă lasă rece Și nu-i duc lipsa, Dacă-i vorba De penibil. Abia

Mi-e dor să te sărut, Iubito, Cum o făceam Când eram tineri Și n-aveam păs De gura lumii Ce ne blama Fără rețineri. Mi-e dor Să mă săruți, Iubito, Să îmi aduc aminte De un fior

O viață petrecută, În căutări de piață, Se pare că-i pierdută Ca un măgar în ceață. Sunt ros de o idee Care nu îmi dă pace, De ce multe condeie Sunt dure și opace? Eu am fost

Cezura nestăpânind, Toate versurile mele Nervii multora Întind Pânי la limite rebele. Să învăț Nu este greu, Că O viaț-am învățat Despre mine, Despre zeu, Despre unde alții

Moarte, Vezi că unii oameni Te invită la cafea Ca să trăncăniți o vreme Despre câte s-o putea. Dacă ai și alte treburi Care nu-s De amânat Nu ne supărăm pe tine Ca văcarul Pe un

Născocitori de gânduri Curente, Sămânță de neam Ales, Simboluri clopoțite În rate, Toate au Înțeles. Viața-n proptele se ține, Þintind înălțimi Austere Și, Ca o stăpână pe rău Și pe

Subtile umbre autohtone Mai populează azi o țară Supravegheată și de drone Ce prind o știre foarte rară. Comunități cu iz de omogen Abia-ntâlnești în vise crețe, Bogate-n tâlhării și

Dacă ai o taină În suflet, De care ești legată Involuntar, Mărturisește-o fără teamă Și fi-vei liberată. Numai așa Te vei mișca în voie Printre gândurile tale Limpezi Și Vei putea

Nu trebuie să pui cătușe Nespusului din tine, Grădinărind tăcerea Ce-n brațe te mai ține. În murmure timide Cârpești gânduri aztece Rămase clipe vide Sub bastionul rece. Visezi, ca orice

Rămasu-mi-a speranța Întreagă, Că n-am gustat Viitorul, Cel ce e-n stare Să-mi dreagă Tristețea, îndoiala, Neștiutorul. Sunt o simplă Pauză Printre atomii din pustie Și, Fiindcă

Cu privirea Cuprinzând Un lucru cât de mic, Suntem în stare, Perorând, Să credem că-i lucru de nimic Să îl cunoaștem Ca atare. Cât despre lucrurile mari Ce ne exced privirea, E de la sine

Acceptul erotic, Obținut cu o trântă, Schilodește un suflet Făcȃnd din femeie o sfântă. Agentul se-ngroapă În lacrima firii, Trăindu-și cu calm Plăcerea iubirii Pe care-o motivează Cu

Fug de mine-n lumea-ntreagă, De fior nu scap, Doar nimicul mă mai leagă De tăcerile din cap. Timpul mistic Mă coboară Într-un murmur Aparent Ce ia locul, Bunăoară, Unui

Prometeu ne-a dat speranța Și a fost parșiv Cu noi, Ne-a încurajat constanța S-avem crez, Să fim eroi. Dar speranța Îți oferă Un nimic cu iz astral, O ispită Pasageră Cu mirosul ei

Spuneți-mi voi, Voi Care le știți pe toate, Ce-nseamnă un zăvoi În care Dumnezeu Citește-o carte? Ce carte să citească, Oare? Și-apoi, Are nevoie Să-și piardă vremea Cu ceea ce el el