De-mi ești prieten
Cu-adevărat,
Mai bine, taci!
Și nu mă cicăli!
De-mi ești dușmanul
Declarat,
Arată-mi-o direct,
N-o ocoli!
Aș ști cum să mă port
Cu tine
Când vorbele-ți
Sunt
N-ai o minte sugativă
Împregnându-se
Cu zei,
Mai degrabă e activă
Sugerând
Mii de idei.
Să ridici în slăvi
Nimicul
N-ai făcut-o
Înadins
Chiar și cochetând
Cu ticul
Relaxării de
Saturn,
Zeul,
Se zice că
A avut mai mulți
Copii
Și dintr-o dată
Se-apucă
Să îi mănânce
În plină zi.
Din toți,
Doar patru au scăpat
În lumea pe care-au făcut-o,
Jupiter,
Cel mai
Þi-ai bătut vorbele-n cuie
Ca să se-nvețe minte
Să mai umble pe la UE
Cu o simplă rugăminte.
Pentru vrun proiect măreț,
Numai tu ai fi în stare
Să-ți asumi și un dispreț
Cât de mic sau, poate,
Între mine și vorbe
Se iscă furtuna,
Tornadă avidă
De om și de cale,
Ce-ncearcă să-mi facă
Necazuri, nebuna!
Aruncându-mi în față
Trăirile goale.
Să mă-ntorc la zei
În Olimp?
Ar fi o
Trebuie să-mi amintesc, în fiecare clipă,
Că averea mea sunt eu, atât, nimic mai mult,
Chivernisind-o bine și stâns, și în risipă,
Ca o dovadă bună că știu și să ascult.
Bogății să am nu
De multe ori mă-nchin
Cu fiecare plâns
Sfârșit într-un suspin
Cu dibăcie-ascuns.
Privind clar oglinda
Apei stătătoare
Aș prinde strâns grinda
Plutind la-ntâmplare.
Ar fi necesitatea
Să
Îmi place-ades
Să fiu luat
Un subiect
De observație,
Interesat
Într-un proiect
De meditație.
Un rob n-aș vrea
Să fiu nici eu,
Ales,
De cineva,
Pentru o muncă
Grea
Sub
E cineva în lumea asta
Care te poate-mpiedica
Să fii mai bun cu tine
Sau
Cu alții care, în fine,
Te pot și critica?
E în puterea ta, socot,
Ca aste lucruri să le combați
Cu-abilitate de
Aprobându-mi
Bunul plac
Nu înseamnă
Vreo dreptate
Chiar dacă
Tac
Atâta vreme
Cât se poate.
Urmele lăsate
Azi
Mă neagă
Precum o face
Un bob de grâu
Cu tija care-l leagă
De ogoare
Ieri mi-am pus o întrebare și nu-i mereu o cutumă,
Între muzică și-o damă, să aleg, cine mă-ndrumă?
Care din acestea două te-mplinește cel mai bine?
Și dacă una-i mai bună, să îmi spună, poate
Ofurile îmi valsează,
Zguduind ființa care,
În această stare trează,
Este-atât de visătoare!
Este rece-n plină vară,
Ploile cad în neștire,
Doar o dulce domnișoară
Stă cu gândul la
Înșelat de viețuire și de sânii ei obraznici,
Cauți să găsești în tine tot curajul unor paznici,
Care nu alungă plânsul, risipit tăcut în gânduri,
De priviri răscolitoare aruncate
Este cineva în lume,
În cocioabă
Sau
Cetate,
Care vrea
Să te îndrume
Să scapi
De singurătate?
De ea,
Sigur,
N-o să scapi,
Sărmană creatură!
Făcută pentru-ndurat
Și ca să
Aveai o frumusețe medicală
Pe pieptul tău scrobit de asistentă,
Forțând bătrânul doctor, față goală,
Să pară o ființă mai potentă.
Chiar o frumusețe matematică
Admit că poate-ți fii
Să nu fi existat,
În lumea asta,
Idei
Al căror înțeles
A frământat-o
Pe Iocasta
Când era vorba
De ales?
Eu cred c-au existat,
Așa cum sunt
Esențe
Pe care veșnic
Le-am căutat
Și când
Vedeam, prin ceață, același și același vis,
Îl cercetam, atent, pe față și pe dos,
Pe Freud îl transportam ferice-n paradis
Să se convingă dacă gândește cu folos.
Șoptit-a cineva, că starea e
Mă întorc
În peștera mea
Să m-aud cum tac,
Păzit
Cu străjnicie
La intrare
De-o stea
Din zodiac.
Nici apa,
Nici văzduhul
Nu-mi vor deranja
Tăcerea
Că primesc în mine
Duhul
Oferit de
Gândirea, Doamne,
Este cuvântul
Ce-a răscolit
O lume-ntreagă,
Punând pe jar
Chiar și pe sfântul
Ce vrea să afle
De ce în viața lui
Se bagă.
El vrea să-i afle
Mecanismul,
De are înțeles
Strofocarea* ta
Cea marea
E s-arăți
Independență
Față de cerescul
Care
Dă senzația
De-absență.
Uiți că bucuria
Mare,
De o ai,
Nu ți-o dă
Chiar Ieremia
Pe un card
Și,
Dacă nu-ți
Clocotul dramatic,
Obsesiv,
Limpezește suferințele
Feroce,
Tristețea adâncă,
Cu sau fără motiv,
Are-o răgușeală-n voce.
Tremurul desfigurează
Insul,
Topind ireversibil
Viața
Și dacă
Porți vecinătatea veșniciei
Suferind și pentru ce nu ești
Că așa e scris în codul gliei
Să fii arat și să pătimești.
Respiri orizonturi nesecate
Vânturând coduri de gândire,
Tu, inteligentul
Iată, vine luna mai
Și afară ninge,
Sania-i trasă de cai
Și mi-e dor de minge.
Mielușeii nu mai sunt
Pe-nverzitul crȃng,
Doar un piersic mai cărunt
Abia-și ține flori ce
Un vis rău,
Disgrațios ,
Peste tine se abate
Producându-ți ondulații
De legi fizice
Dictate.
Și-asta
Se întâmplă
Des,
Fără grația
Cerută
De umilul
Interes.
Cineva,
Cândva,
A spus