florin Vasilescu

De-mi ești prieten Cu-adevărat, Mai bine, taci! Și nu mă cicăli! De-mi ești dușmanul Declarat, Arată-mi-o direct, N-o ocoli! Aș ști cum să mă port Cu tine Când vorbele-ți Sunt

N-ai o minte sugativă Împregnându-se Cu zei, Mai degrabă e activă Sugerând Mii de idei. Să ridici în slăvi Nimicul N-ai făcut-o Înadins Chiar și cochetând Cu ticul Relaxării de

Saturn, Zeul, Se zice că A avut mai mulți Copii Și dintr-o dată Se-apucă Să îi mănânce În plină zi. Din toți, Doar patru au scăpat În lumea pe care-au făcut-o, Jupiter, Cel mai

Þi-ai bătut vorbele-n cuie Ca să se-nvețe minte Să mai umble pe la UE Cu o simplă rugăminte. Pentru vrun proiect măreț, Numai tu ai fi în stare Să-ți asumi și un dispreț Cât de mic sau, poate,

Între mine și vorbe Se iscă furtuna, Tornadă avidă De om și de cale, Ce-ncearcă să-mi facă Necazuri, nebuna! Aruncându-mi în față Trăirile goale. Să mă-ntorc la zei În Olimp? Ar fi o

Trebuie să-mi amintesc, în fiecare clipă, Că averea mea sunt eu, atât, nimic mai mult, Chivernisind-o bine și stâns, și în risipă, Ca o dovadă bună că știu și să ascult. Bogății să am nu

De multe ori mă-nchin Cu fiecare plâns Sfârșit într-un suspin Cu dibăcie-ascuns. Privind clar oglinda Apei stătătoare Aș prinde strâns grinda Plutind la-ntâmplare. Ar fi necesitatea Să

Îmi place-ades Să fiu luat Un subiect De observație, Interesat Într-un proiect De meditație. Un rob n-aș vrea Să fiu nici eu, Ales, De cineva, Pentru o muncă Grea Sub

E cineva în lumea asta Care te poate-mpiedica Să fii mai bun cu tine Sau Cu alții care, în fine, Te pot și critica? E în puterea ta, socot, Ca aste lucruri să le combați Cu-abilitate de

Aprobându-mi Bunul plac Nu înseamnă Vreo dreptate Chiar dacă Tac Atâta vreme Cât se poate. Urmele lăsate Azi Mă neagă Precum o face Un bob de grâu Cu tija care-l leagă De ogoare

Ieri mi-am pus o întrebare și nu-i mereu o cutumă, Între muzică și-o damă, să aleg, cine mă-ndrumă? Care din acestea două te-mplinește cel mai bine? Și dacă una-i mai bună, să îmi spună, poate

Ofurile îmi valsează, Zguduind ființa care, În această stare trează, Este-atât de visătoare! Este rece-n plină vară, Ploile cad în neștire, Doar o dulce domnișoară Stă cu gândul la

Înșelat de viețuire și de sânii ei obraznici, Cauți să găsești în tine tot curajul unor paznici, Care nu alungă plânsul, risipit tăcut în gânduri, De priviri răscolitoare aruncate

Este cineva în lume, În cocioabă Sau Cetate, Care vrea Să te îndrume Să scapi De singurătate? De ea, Sigur, N-o să scapi, Sărmană creatură! Făcută pentru-ndurat Și ca să

Aveai o frumusețe medicală Pe pieptul tău scrobit de asistentă, Forțând bătrânul doctor, față goală, Să pară o ființă mai potentă. Chiar o frumusețe matematică Admit că poate-ți fii

Să nu fi existat, În lumea asta, Idei Al căror înțeles A frământat-o Pe Iocasta Când era vorba De ales? Eu cred c-au existat, Așa cum sunt Esențe Pe care veșnic Le-am căutat Și când

Vedeam, prin ceață, același și același vis, Îl cercetam, atent, pe față și pe dos, Pe Freud îl transportam ferice-n paradis Să se convingă dacă gândește cu folos. Șoptit-a cineva, că starea e

Mă întorc În peștera mea Să m-aud cum tac, Păzit Cu străjnicie La intrare De-o stea Din zodiac. Nici apa, Nici văzduhul Nu-mi vor deranja Tăcerea Că primesc în mine Duhul Oferit de

Gândirea, Doamne, Este cuvântul Ce-a răscolit O lume-ntreagă, Punând pe jar Chiar și pe sfântul Ce vrea să afle De ce în viața lui Se bagă. El vrea să-i afle Mecanismul, De are înțeles

Strofocarea* ta Cea marea E s-arăți Independență Față de cerescul Care Dă senzația De-absență. Uiți că bucuria Mare, De o ai, Nu ți-o dă Chiar Ieremia Pe un card Și, Dacă nu-ți

Clocotul dramatic, Obsesiv, Limpezește suferințele Feroce, Tristețea adâncă, Cu sau fără motiv, Are-o răgușeală-n voce. Tremurul desfigurează Insul, Topind ireversibil Viața Și dacă

Porți vecinătatea veșniciei Suferind și pentru ce nu ești Că așa e scris în codul gliei Să fii arat și să pătimești. Respiri orizonturi nesecate Vânturând coduri de gândire, Tu, inteligentul

Iată, vine luna mai Și afară ninge, Sania-i trasă de cai Și mi-e dor de minge. Mielușeii nu mai sunt Pe-nverzitul crȃng, Doar un piersic mai cărunt Abia-și ține flori ce

Un vis rău, Disgrațios , Peste tine se abate Producându-ți ondulații De legi fizice Dictate. Și-asta Se întâmplă Des, Fără grația Cerută De umilul Interes. Cineva, Cândva, A spus