florin Vasilescu

Pășea semeț pe o cărare O minte plină de păcate, Dar cu idei alambicate Orȃnduite în sertare Mă-ntreb și-acum de ce salva Ȋn folderul posteritate? Pentru că se cunoștea pe ea, O minte plină

După pedepse primite-n tăcere, Rece, gândirea se-acordă cu viața, Care-i oferă, pe gratis, plăcere Fără de preț, că-i liberă piața! Timpul bogat, fără oameni, trăiește? Se pune acum

Duminica, ploia Petrece-n fervoare, La umbră de pom Spălat pe picioare. Umbrele deschise În mâini încleștate Apără cerul De voci speriate. Ilie, în carul Cu roțile curbe, Scrie

Muzica trezește-n mine Multe pasiuni Lumești, Numai dânsa mă mai ține S-ating porțile Cerești. În nopți lungi, plictisitoare, Somnul nu vine În pat, Ploape grele, obositoare, Peste ochii

Pe când eram copil Acasă, Într-un sătuc de munte, Mi-a spus o babă Grasă Că o să am prea multe! Speranța mea, Fiu din popor, Purtat cu vorba De deștepți, Va fi-nplinită În viitor, Ca

Zici că omul Uneori Cade repede-n Sensibil, Cotropit de reci Fiori Și-nclinări Spre imposibil? Agitându-se, -ntr-un fel, Să nu cadă În banal, Se dezice chiar de el Și de ce

Am cutreierat pământul lat Să văd, să aud, să simt, să sap, Să uit c-atâția filozofi mă bat Cu îndoieli de care nu mai scap. Să cânt, să sper, să am, să cer, Iată dorințe ce nu se-amână Și

De ce ești singură, Surată! Ce te reține În arest? Că penitența, De-i calculată, Nu te conduce La ,,iubesc"!. Ai devenit o sclavă Pură Toanelor tale Permanente Pe care le trăiești

Dincolo de cuvinte Sunt poteci argintii Pe care umblă gândurile Pieptănând rațiunea De amintiri neplăcute. Sute de visuri Iau poziția de drepți Ca să nu-ți dai seama Că te ucid îngerii. Poți

Lasă-ți gândurile tale Peste ape să colinde Dorul tău, nebun-fierbinte, Lâng-al meu să fie cale! Frământarea, de te-ncearcă, Dă-o încolo pe pustii! Că te iubesc, și aș dori, Inima…, tu mi-o

De ce iubești cu patimă femeia? Pentru că are-n ea o frămâtare, O frumusețe fină, ca orhideea, Și-un ochi ce-ți fură orice apărare. Fruntea ei plină de un adânc mister Părul, liane lungi,

Sunt nopți În care-s animat De vise, Vorbe Și infinit, De o Japonie Ce m-a chemat Și de gheișe Ce vor să fiu servit. Nu discutam În japoneză, Eram tăcut Și Mă miram Cum de

Sunt cel ce mult am investit Dragoste și ură-n efemer, Acum bag seamă că-s falit Eu, omul, pe lume pasager. Dac-am adunat de toate, Atât din laic cât din ceresc, Sărac nu-s, te rog

Ambiția te-a ridicat Ȋn scaun prea înalt? Te miri și tu Cum s-a-ntȃmplat Să faci așa un salt. Dar nu uita Că ești un om Care mănȃncă, bea, Are nevoie De toaletă Și-apoi, Vine și vremea

Interiorul meu e mut, Niciun vis nu mă răsfață, O insomnie m-a durut Lăsându-mi semne-n față. Să cred c-am fost când nu eram Și nu aș fi acum când sunt, Mi-e greu s-o fac și habar n-am De

De ești călcat de o angoasă Ce nu te lasă să trăiești, Fii calm! Că lumea nu te lasă, Ea te îndeamnă să greșești. Nu ține-n brațe doar iluzii Ce-ar fi adâncul tău secret, Căci vei trăi în

Atâtea mii de ani s-au chinuit, Minți rătăcite, în ceasloave, Să definească pe Cel iubit, Care-i ierta pentru brașoave. L-au scăldat în zeci de cuvinte L-au botezat cu apa de la râu, Și,

E cineva curios Să privească Mai adânc Într-un zăpăcit Timid, Care plânge ca un țânc Când observă, La-ntâmplare, Că o sevă are Gust? Dacă da, Atunci e sigur Că ceva se pregătește În

Copile, Tu îi datorezi Părintelui tău Viața Și nu așa cum crezi Când îi întorci C-o strâmbătură Fața. Dacă-ți faci Societate Doar c-un câine Și o plasmă, Ai o lipsă Măi, copile! Nu

Privesc în gol, Nepăsător, Cum viața fin petrece Cu mine Și cu alții, Cu dânsa Dacă vrei, Fără să bag de seamă Că vremea care trece La pieptul ei Mă cheamă. Și fi-voi legănat De

Te-arunci pe pat Să dormi Și-atât. Nu simți că ieși Din vreme Și timpul ăsta, așa urât, Îți pune viața-n cleme. Să schimbi ceva Dintr-un trecut Sărac Nu poți, Dar poți să

,,Nimic nu se pierde Nimic nu se cȃștigă Ci totul se transformă”. Cȃt adevăr cuprinde Această lege simplă Care mi-a dat și mie formă. Căci dacă existența Mea N-ar fi conformă Cu

Vraja vieții-n nori se scaldă stingând fluxul multor veacuri Înecate-n echivocuri fără chip și fără leacuri Doar pulsația culturii, cotropind măriri sărace, Mai purifică fiorul ce-n suspin adesea

Ai împărțit Bucăți de timp Cu tine, Cel ce încă mai pretinzi C-ai fost pe muntele Olimp Să afli taina Din oglinzi. Bucata ta de timp Pierdut Fumegă des Și apăsat, Sterilizând