florin Vasilescu

Am venit spășit În casa ta Să iau lumină de la tine Rugându-te, Cât te pot ruga, Să mă înveți Ce este bine. Și, În noaptea asta Îți promit Că țin porunca ta Divină Din care fi-voi

Stăteam Pe un stabilopod Și ascultam Cum cântă asfințitul, Pe note Ascunse într-un cod Ce toarnă-n mine Infinitul. Trei undițe de lângă Mal Băteau cu bățul Apa Ce desena un cerc

Nu mă tem de semeni niciodată, Punându-mă-n stare de ridicol, De mine m-aș feri, câteodată, Să nu mă descriu într-un articol. Aere îmi dau, că sunt chiar în stare, Urlând totdeauna ca scos

Privești oamenii Politici Fără pretenția Că-i înțelegi, Vor să conducă, Bieți Mitici, Clamând Că sunt strategi. Doar funcții mari Ei vor Ca Să acumuleze Ce pot acumula Satisfăcând

Nu toată lumea, Neapărat, Are nevoia Cea mai mare De echilibru Cumpărat Cu armonii Plictisitoare. Totdeauna Ai de învățat Și de la prostul Cu mintea goală, Chiar dacă

O tehnică nebună Și căi năucitoare M-ajută să vorbesc cu lumea Fără fir Pe un Pământ sărac Și pârjolit de soare Pe care vrăjitorii dansează În delir. Carnea efemeră, Plină de

Leacuri Pentru dorul de trăire, Mieros și vag ca un ecou, Nu mai găsești La mănăstire, Chiar dacă ți se dau Cadou Spre amintire. Florile dalbe s-au topit În vremea flască, Sfinții, Printre

Să trăiești imposibilul Te roade În orice clipă Pe tine Preasensibilul La fumul tras din pipă. Unii Se cred inventatori De nu-și încap în piele, Deși Sunt doar imitatori Ai născătorului

Să râdem de orice, De boală, De idei, De un confrate, Un idol referință De care ne-agățăm Îndrăgostiți, Lulea, Ca baba de credință. E drept Că unii încearcă, Ușor, Să

Sunt bucuros Că sunt atât de mic, Pot fi, În felul ăsta, Tot ce vreau. Un pierde vară, Un tată, Un bunic Și-atunci, Când îmi doresc, Pot și să beau! Nu-s înclinat Să mulțumesc

Te-ai întrebat Vreodată, Ca ființă Gânditoare, Dacă lumea O s-audă Strigătu-ți De disperare? Și dacă făcut-ai Asta, Ai simțit Pe pielea ta Un fior, O constatare Care te-ar

Perfecțiunnea Înseamnă sărăcire, În orice mare Întreprindere. La fel, O să găsești Și în iubire, De ești condus ,,De-aprindere”. Un viciu, Cât de mic, Îți dă o stare De firesc, De

Te-aștept diseară, iubito, Să vii pe lângă peluză Să te sărut, izmenito, În timp ce vecinii se-amuză. Și dacă lucru-ți convine, Voi face efortul cerut, Să las și eu de la mine, Ieratare

Adevărul mă înșeală când m-arată că iubesc, Simțurile, vorbă goală, în zadar mă ispitesc. Pasiunile pătate falsează cât pot de mult Să-mi aducă în ureche șoapte ce nu le ascult. În noi crește

Este un om hărțuit De din zori Și până-n seară, Multă lume a gândit Că nu are timp Să moară. Ia răspunsuri Din cutare, Sună și la clopoțel, Sfaturi dă la fiecare Fără s-aibă timp de

Tu știi că te mănâncă în călcâie, Precum spunea și Zavaidoc, odată, Și ca să scapi, știind că nu e râie Te-arunci în brațul meu cu firea-ți toată. Nu poți să spui că stau ca o momâie Când

Picăturile de ploaie, cu structura lor mobilă, Dănțuiesc pe lângă flori într-o magică idilă. În străfund de zare-albastră, fulgerul se chinuiește Să aducă o lumină pe-o iubire ce

Agitații găunoase, dilatate sistematic, Ațâță orgoliul rece într-un fel melodramatic. Doar o stare persiflantă, pe alocuri emotivă, Ruinează-un suflet care era o locomotivă. Din necesitate

O găină, alergată Prin grădină De-un cocoș, Își făcea mii de procese, Printre care Și-un reproș. ,,Oare-acest împintenat Face joggingul Și... Gata? S-au m-aleargă, Supărat, C-a

Cum te simți în pustiul populat Știi doar tu, ființă complicată, Care trăiești un vis diamantat Pe-o vreme atȃt de blestemată. Nu știu dacă am sau nu dreptate Cȃnd te întreb, fără să fac

Omul E încă un mister Ascuns în sine Și pentru sine. De aceea Și-a construit Un cer Să aibă Cui să se închine. Când și când, El dezleagă Câte ceva Din neștiutul Care-l leagă De

Uneori, mai și greșesc, Poate o fac din neștiință Și ,alteori, mă și prostesc, De aceea pun de-o pocăință. Dar cel ce știe, și-nadins Face și vrute, și nevrute, De mâna zeului e-atins Și dus

Dorești să lupți acum? De ce? Îți răsună-n cap ecoul Sacadat și plin de spaime care macină eroul? Nu-i mai bine să lași vremea să îți umple orice goluri Și să nu te zbați ca prostul pentru clipele

Nu-i mult Până când eu, Fărâmițat în molecule, Voi fi ființă, Poate zeu, Muncind Alături de Hercule. Voi face cunoștință Cu Socrate Și sta-vom împreună La ,,Banchet”, Vorbind de