Pe o stană creață,
Într-un vechi castel,
El bătea pe soață,
Soacră-sa pe el.
(după Gârda Petru Ioan)
Amenințare
Eu sunt, mamă soacră, ginere dorit;
Nu mai da în mine! Uite, m-ai rănit!
Țeasta mea aproape că e sfărâmată.
Dacă nu te-astâmperi,... plec la somn, îndată!
Cântă un cocoș, noaptea jumătate
La bordei în poartă oare cine bate?
- Eu sunt, Mărioară, soțul tău pârlit
Și de la bodegă mă întorc pilit!
Dar deschide poarta... câinii mă-nconjor,
Mi-am pierdut căciula și mi-e frig de mor!
Ce spui tu străine-i nostim, să n-am parte,
Gheorghe-al meu e-n crâșmă, mii de beri împarte!
Din salariul ultim, nu mi-a dat un leu,
De ești tu acela, mă uimești din greu...
Însă dacă cerul vru să mi te-aducă
Chiar așa devreme astăzi acăsucă,
Caută-ți pe-afară niște ustensile
Pânăl scot prin ușa-spate pe Vasile.
Soțul se întoarce, crâșma e deschisă,
Și comandă țuică, aspră, de caisă.
Toarnă-n el, de sete, două-trei pahare,
Bea și trei coniace, ca de răzbunare,
Apoi se ridică-ncetișor, pe coate,
Sparge o oglindă, cade-apoi pe spate,
Și apoi emite, printre râgâieli,
Sforăit de-o sută paișpe decibeli.
Atunci când îi deschide soțioara:
Să nu-l miroasă c-a fost la amantă,
Vai, ce-i mai bate inimioara!