Dincolo de cuvinte

Am învățat să tac. Schizofrenia cuvintelor îmi mutilează trăirile. Sentimentele ajung în bucătăria rațiunilor existențiale și mă determină la exterminarea identității individuale. Îmbrăcam în cuvinte tot ceea ce mă fericea. Identică metamorfoză suferea și nefericirea mea. Cuvintele m-au învățat să tac și tot ele mi-au adus falsa identitate a prieteniei. Înainte de a-mi conștientiza evoluția mi-am exersat inconștient comunicarea. Infectat de phenomenologia cohortelor și individuală am încercat să mă ascund în spatele lor. A cuvintelor. Mințeam precum respiram. Teama de a-mi exprima dorințele îmi era sufocată de frustrările care aveau rădăcini adânci în patetismul oamenilor. În jurul nostru se desfășoară o continuă competiție mondială a minciunii. Lipsa adevărului - nu mă refer la cel absolut, străin umanității - aruncă individul într-o căutare agonică a acestuia. Obosim mult prea devreme sau mult prea târziu și asta o datorăm anarhiei gândurilor noastre. Ascultă-l pe cel care vorbește mult. Realizăm că nu spune nimic sau în cel mai fericit caz susține aceeași idee, nudă de adevăr. Ascultă-l pe cel calculat și zgărcit la vorbă. Îți va releva constant ideea că există oameni mai inteligenți sau mai reduși decât tine. Ascultă-l pe cel care tace. Pătrunde dincolo de tăcerea lui. Asediază-i tăcerea cu forța trivialităților tale. Perversiunea cuvintelor tale alimentată de încrâncenarea primitivismului relațional și cu precădere de non-comunicarea cu geniul din spatele muțeniei îți vor eretica prostia din rădăcină. Ai să afli ce ușor este să taci. Cât este de util. Atunci îți poți aprecia real sinceritatea. Renunțând la stigmatul cuvintelor vei realiza superioritatea cuvântului scris. El râmane și dincolo de mediocra ta existența. Vorba zboară și se uită accentuându-ți drama aceleiași mediocrități. Tu vorbește, eu am să tac.