Tristete

Uneori tristețea se traduce prin pierderea oricarei forme de interes. Creierul iți este încețoșat, iar gândurile își pierd cursivitatea. Un om trist poate fi, rareori, un om lucid. Întrucât luciditatea oferă capacitatea de a suferi, ceea ce contrazice pasivitatea apăsătoare a tristeții. Oamenii sunt guvenați de clipele apăsătoare ale tristeții, ce sunt urmate de explozii de rațiune si simțire. Se poate considera principala deosebire dintre om si animale - tristețea. Întrucât acesta pare să fie adevăratul generator de revelații. Așa cum foamea te împinge spre vânătoare, tristețea te constrânge să gândești și să reacționezi la orice stimul cerebral. Acesta este, poate, secretul fericirii. O fericire continuă presupune absența tristeții, ceea ce exclude rațiunea și capacitatea de a gândi. Poate că animalele sunt niște ființe fericite. Perceptele lor sunt simple și servesc strict nevoilor instinctuale. Omul este complicat și servește propriei nefericiri patologice. Este greșit, astfel, a considera că scopul vital al omului este acela de a fi fericit. Sensul evoluției speciei este imprimat de vectorul tristeții. Omul nu va fi mai fericit decât dacă se va întoarce în peșteri și se va închina instinctelor ce i-au călăuzit, odinioară, existența. Însă omul nu își dorește să fie fericit. Adevăratul său destin este nefericirea. Nota : Tristețe , 2004.03.10