tomnatec gand...

tomnatec gand cazut precum o frunza ma prinde stand de vorba cu o muza tomnatec vant apleaca crengi inspre pamant tomnatec vant imi frunzareste fruntea cerandu-si fiece an alt tribut tristeti de toamna imi inrosesc zarea si ma trezesc cu chip de piatra, mut in alta dimineata ingalbenita pal de frunzele ce cad in ultim vals infasura pamantul caramiziul sal iar cerul toarna rece un des plans prea des mai plange cerul de cand mi-a murit vara prea des imi vine seara si muza si penelul norii vestesc tacere in frontul agoniei strigata cu durere in pragul nebuniei cosite prinse efemer mult chinuite inspre cer vor pocalul sa-l inchine ca barbati cu sange-n vine e toamna-n suflet iar vantul sopteste rece de vreme am habar ca trece ...si iar trece...