Vantul,ingerul si catedrala...

Intr-un anume fel de primavara, intr-o anume dimineata, cand iarna iarasi isi dezgheata- cu ghiocei ,zambile, lacramioare, nasul si degetele din picioare, o aura de inger ratacea- un chip de parca rupt din basme, precum arata o palida candela, coboara pentr-o clipa divina ei lumina prin bolta catedralei -cea dreapta si umila si spune-ncet cu glasul plans: (suspin) ¨Am ratacit saruturi si fluturi fara vina, mi-e lacrima onoare si pasul ratacit, ptr un chip pe care odata l-am iubit. ce mai pot face oare? m-am ridicat la soare si aripa mi-e franta; am decazut din ingeri si nimeni nu m-asculta... niciunul nu-i raspunse, numai ecoul ce se naste intre coloane reci si albe, din marmora ce-n taina plange tristetea unui inger. Un negru si malefic nor adus de vant usor usor, curand in preajma furtuna prevesteste... este acum doar vuiet ce-a fost odata cant, vitraliile-s sparte de un salbatec vant. in nebunia ei tornada pe inger trase afara, facandu-l intr-o clipa...sa dispara. si astfel... pustiita ramase catedrala .......................................... dar voi copii, nu bateti cuie-n geamuri! sa le schimbati in dulci vitralii si nu-mbracati doar reci armuri ca sa alergati dupa medalii. din cand in cand mai impletiti un dor ca sa puteti vedea...morala ce v-a lasat-o adiind usor doar ...vantul,ingerul si catedrala...