Azi

Azi, vântul bate în parcul nostru de lângă liceu. Azi, copacii plâng cu frunze îngălbenite de dorul meu, de regretul meu. Azi, banca îmi pare mai mare și pentru prima oară îi văd mânerul din partea de unde obișnuiai să te așezi și nu știu de ce. Azi, sunt singur și umblu pe holurile liceului ca un bezmetic urmărit de fantomele unor amoruri de mult apuse. Azi, încerc să mă ridic pentru prima oară din bancă fără să te urmăresc cu privirea până ieși din clasă. Azi, încerc să urc scările de la un etaj la altul fără să-ți mai aud râsul. Azi, simt cum totul în jurul meu se prăbușește și cum nimeni nu este alături de mine să mă scoată de sub dărâmături. Azi, mă gândesc că mâine va fi la fel.