Speranta furate

Alerg, după ce nu poate fi prins. Vânez, ceea ce ar trebui să fie vânătorul. Caut, ceea ce nu poate fi găsit. Decât în inima de piatră înghețată a lumii. Caut speranța, Lumina ce ne motivează, ce ne-a fost furată de cei care o pierduseră. Lovesc cu pumnii și cu picioarele în porțile de cleștar ale templului păgân. Un ecou surd răzbate dimprejur, bătându-și joc de mine...de noi. Aerul oțelit devine irespirabil, iar pământul incandescent. Dar nu simțim nimic: nici cald, nici rece nici dureri, nici bucurii. Și cădem într-o comă spirituală. Așteptăm izbăvire; Degeaba. Murim precum martirii: biciuiți de ignoranța lumii, scuipați și înjurați și pietruiți de ipocrizia societății \"perfecte\"