Speranta

La limita dintre bine și rău, la granița dintre viață și moarte, există un loc prea cunoscut pentru a fi descoperit. Există o lume muribundă, fiind prea greu de resuscitat. O lume luminată de umbrele trecutului și încălzită de răceala viitorului, ce trăiește din resturile prezentului. Ce moare în fiecare zi, oră, clipă, și se naște odată la 100 de ani, precum un Pheonix, gârbovit, din propria-i cenușă. Acolo, se află o parte din iad... și din rai. Pe acest tărâm al morților vii și al fantomelor ce-l bântuie, un singur licăr de lumină frânge aureola mării de tristă întunecime, o singură sclipire în infinitul de umbre tenebroase. Și acel fir se numește... S-a stins! A murit! Ultima, dar a murit!