florin caragiu

mi-a plăcut acest drum ce pleacă dintr-un amestec de senzații și vise, trece de la \"linia iluzorie a umerilor\" ce \"dispare în pumnii răsuciți spre nimic\" la dragostea scrisă pe claviculă, scest vestibul al locului inimii, decelând în final \"nevoia de dizolvare, desprindere, topire a blestemului\". Blestemul este lanțul a ceea ce ne ține în tristețe, deșertul lipsei de apa alterității și al iluziei create de sete în dunele singurătății...

Mihaela: mulțumesc pentru revenire și cuvintele frumoase despre Părintele Ghelasie.
Constantin: Mă bucur că ai găsit ceva de folos, mulțumesc pentru apreciere și precizări.
Romulus: Mulțumesc pentru atenția acordată și remarcile privitoare la locul dimensiunii religioase, fie ea afirmate direct sau indirect, în cultură.
Ioana: Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, mă bucur că ai trecut pe aici și ți-a plăcut articolul.
Liviu: O apreciere venind din partea ta mă onorează.
Florian: Mulțumesc pentru încurajări și inima cântătoare.

o ironie fin condusă, imaginea femeii apare scoasă dintr-un insectar al imaginației și memoriei... \"cearcănul căzut cu zgomot pe caldarâm\" chiar și nebăgat în seamă transmite semnalul viului neprefăcut, subversionând imaginarul concentrat senzual sub tocurile albe...

visele berii sunt un bun liant între alba vulnerabilitate a conștiinței în fața unui gând sau cuvânt și alba vulnerabilitate a peretelui în fața moliilor... interesant!

Mi se pare o prezentare incitantă, imaginile sunt percutante, cum de exemplu ar fi \"Piatra pe care nu cade fulgerul / nu poate deveni zar\" , \"mâna care scrie mușcă moartea\" sau cea a rănilor care caută în biserică \"un trup în care să se vindece\", carnavalescul materializării lumii de gând în cuvinte... titlul articolului este în sine o poezie...

versurile transmit o stare de prospețime... mi-a plăcut cum ai desvelit imaginea timpului ca un instrument cu coarde, ale cărui sunete sunt clipele ce se pierd în depărtări...

Îmi pare rău că s-au aprins spiritele pe articolul acesta, vă rog pe cât posibil să ne păstrăm într-o stare de contre și reacții imature cu acuze reciproce grăbite, pentru care poate ne va părea rău, chiar nu e cazul. Nu vă ambalați, oameni buni!

Daniel: Mulțumesc pentru apreciere, mă bucur să te văd pe aici. Mă bucur că ai ridicat problema oportunității articolului. Relativ la aceasta, el este încadrat la Cultură, fapt menționat și în titlu. Desigur cultura nu se reduce la literatură, iar teologia este un act de cultură. Eu cred că încadrarea e ok. De ce ar supăra chiar și pe un ateu sau pe unul de altă credință acest articol, din moment ce fiecare își poate exprima liber opțiunile și chiar și le exprimă? Cultura are esență dialogală, și în acest dialog între specificuri e firesc să se audă cu larghețe glasul fiecărei părți.
Dan: Mulțumesc pentru că ai văzut exact compatibilitatea încadrării.
Mircea, Romulus: Mulțumesc frumos pentru încurajări, mă bucur că articolul vi s-a părut oportun.
Ramona: numai bine!
Carmen: Mulțumesc pentru vizită, mă bucur că duci dorul Părintelui Zosima. Să știi că nu am încurajat nici un fel de erezii.

Acest articol nu este o predică, este o problematizare în în viziunea creștină a faptului că viața însăși este un fapt de cultură ca re-creare de sine, o repunere în atenție a temei consacrate a omului ca subiect-obiect al culturii...

Vă mulțumesc tuturor pentru exprimarea sinceră a opiniei.
Cu stimă și mulțumire,
Florin

Mulțumesc pentru semn, Ciprian. Mă bucur că ai găsit în poezie simplitate și naturalețe, odată cu ceva familiar.

Așa este, scara lui Iacob a preînchipuit-o și pe Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Mai sunt într-adevăr multe alte corelații binevenite, aici am încercat o primă reperare. Mulțumesc pentru semn.

Mulțumesc, Daniel, mă bucur de semn.

apropierea, nu aproprierea

Laura: mulțumesc pentru vizită. Îngerii cântă, cum să nu :)
Cristina: mulțumesc pt feed-back și referințe
Ștefan: Mulțumesc pentru reflecțiile pe marginea textului și aprecieri.
Dane: Mă bucur că ți-a plăcut :)

Apreciez demersul istoriografic, mi se pare importantă deschiderea de perspectivă spre originile culturii proprii. Indicațiile asupra datelor rare, pierderilor, problematicii etimologice, lingvistice (de ex. aproprierea ca pronunțare între limbile dacă și latină), religioase (referințele timpurii la identitatea creștină asumată de către daci și vlahi), social-politice, extrasele inedite, sunt împletite și livrate într-un stil care reușește prin alternări de planuri și o anume savoare a discursului să capteze și să țină trează atenția cititorului.
Punerea în lumină a reperelor culturale identitare prin studii de acest gen mi se pare salutară.

e ceva deosebit de proaspăt în poezia aceasta, metaforele indică plastic acel fapt aproape insesizabil, suflarea dumnezeiască inefabilă ce face ca omul să poată înainta peste praguri limită în viața de zi cu zi... Asocierile sunt plastice și surprinzătoare: \"sorb din ochii copiilor noștri două câte două pastile de dragoste\", \"îmi cresc încă o mie de picioare și le spun copiilor că sunt miriapod\", \"să pot înghiți țipetele pruncilor fără să-i îngân\"... supraviețuirea devine motivul Supra-viețuirii adică depășirii limitelor împreună cu dragostea Lui.

Mulțumesc, Anni, ai lăsat niște semne chiar vizibile, o pârtie chiar :)

Laura: Mă bucur că ți-a plăcut și ai lăsat semn pe aici.
Gelu: Mulțumesc pentru suflul încurajator.

Referitor la imagine, mi se par deosebite armonia cromatică și aranjamentul floral, cu versurile așezate frumos în loc de vas pentru flori... altfel spus, versuri de vază :)
Mi-au plăcut în mod deosebit: liniștea luminilor, firul alb întors din cer.
Nu în ultimul rând, La Mulți Ani, Dana!

Mulțumesc, Ștefan, pentru vizită, aprecieri și urări. Mă bucur că ți-a trezit interesul poezia. Îți urez la rândul meu multe realizări și bucurii.

Dan: Mulțumesc, semnul de întrebare de la capăt are într-adevăr întorsături și lăcrimări ce ne fac să accelerăm căutarea ...
Nicolae: E bine că sunt, deși uneori nu putem ajunge la ei, căci umbra lor acoperă lumea...
Bogdan: Sincer să fiu, poezia are cum e firesc și imaginație și bucăți de viață... dar mai contează, câtă vreme trăirea lăuntrică tot viață se cheamă?
Mahmoud: Mulțumesc, ai dreptate, poezia se concentrează în final...
Ioana: Îți mulțumesc pentru bucuria ta de a recepta firescul. Eu încerc de regulă chiar dacă e un alt registru să nu fie imagini forțate sau exces de poetizare, e adevărat că mai am nevoie de atenționări...
Cristina: mă bucur de fiecare dată de trecerea ta și cuvintele ce parcă mângâie textul.
Romulus: Mulțumesc pentru a fi alături, e o bucurie pentru mine să te știu trecând pe aici...
Ela: mi-au mers la inimă cuvintele tale venite dintr-o arie imperială, mulțumesc.

poezia transmite o stare care ni se instalează pe umeri odată cu cerul chemat să coboare ... ne lovește cu o dezgropare a unor ruine ce prind viață și devin ospitaliere, pictate în culorile iertării... bucata de lumină -zugrăveală de înalt- din spate ne arată un om care poate să ajungă nu numai până la capătul pământului, ci și până la capătul inimii. Casa ține însă la drum, mai ales când capătă transparența cerului...