Poezie
pământ nou
inspirată de reflecțiile lui Beethoven
2 min lectură·
Mediu
cele mai fine nuanțe se trăiesc la viteza luminii, atunci când nimic
nu mai e obiect fără viață și spațiul e o împreună-mișcare în peisajul
din care ochii nu se mai smulg cu un aer străin iar timpul se preschimbă într-o carte
pe care o poți răsfoi în liniște înainte și înapoi fără să pierzi vreun detaliu –
imagine bună de mâncare, supă cosmică în care apar noi dimensiuni,
printre cuvinte ce intră și ies din porii tăi și din lucruri cu viteza sensului,
cu grația unei muzici pe care universul se pliază când stelele își domolesc fuga
și strălucesc doar pentru noi, tot mai aproape, fără teamă de duhul mut
tu faci prima mutare pe pătrățele de lumină și întuneric
e loc de un copil călare lângă soldatul trimis singur în fața nebunului
împins înainte de o memorie recunoscătoare
pentru că nu materia e temnița sufletului, ci patima e temnița și tiranul materiei vii
ținute de dragostea lui Dumnezeu în jurul nostru ca un cordon ombilical
prin care primim hrana de toate zilele și chiar Trupul în care creștem neputreziți,
însăilați de o frumusețe ce nu întoarce spatele decât morții, pălmuind
obrajii noștri cu o lumină din care nimeni nu se poate trezi fără un nume nou
002.724
0