Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articolesociety

Toma Caragiu - remember de 4 Martie

2 min lectură·
Mediu
Pentru cei ce-i cunosc realizările artistice, Toma Caragiu rămâne unul dintre marii originali ai artei noastre interpretative, teatrale sau cinematografice. În ce constă originalitatea sa ca artist nu-i lesne de formulat în cuvinte, întrucât referirea trebuie să atingă în mod accentuat elemente de inefabil. Materialul de expresie al actorului, al oricărui actor, este în primul rând trupul său, cu plecare de datele naturale ale acestuia. Să-l privim pe Toma Caragiu. Ni se oferă vederii o statură granitică, o constituție organică parcă sculptată dintr-un bloc masiv, aparent dificil de atras în jocul flexiunilor și al nuanțărilor fluidice. Și totuși, tocmai acest dar natural inițial s-a dovedit a fi el materia primă ideală pentru umorul complex practicat de artist. Acest chip cu timpul devenit efigial este exersat cu rigoare în arta celei mai subtile agilități. Masca sa de impasibilitate se descoperă a fi asemeni unui ecran alb, care permite apariția în detaliu a proiecțiilor. Expresia facială a devenit, ea însăși, ca un lanț de metonimii, prin mobilizarea separată a fiecărui mușchi facial și dând dovadă de o fericită stăpânire a contrastului dintre mimică și dicție. Sugestia creată nu se oprește la a oferi o imagine – extrem de puternică, ce-i drept – despre o dinamică a interiorității cu un potențial exploziv, cu stările ei contradictorii aflate într-o perpetuă modulație dramatică. La Toma Caragiu controlul capacității de expresie reușește chiar și mai mult decât atât, atingând performanța actoricească de a fi un „om-orchestră” sau un „one-man show”. Ființă a contrastelor subtile și studiate pe care le modelează artistic, Toma Caragiu a izbutit să clădească prin sine imaginea cu bogate ramificații a unei lumi. Este actorul – scenă a lumii. Pe spații mici, în interpretările sale găsim nu doar stări contradictorii, ci chiar doi oameni în unul, nu doar un interior uman, ci o întreagă intrigă concentrată în nucleul uneori infinitezimal al unui act de expresie. Aș aminti, de asemeni, generozitatea sa umană și respectul acordat celor mai umile persoane chiar în perioada când era director al teatrului din Ploiești, o dată cu gestul de recreare, în spiritul păcii, a unei atmosfere periclitate. „De ce sunteți răi, măi, oameni buni?” – cu această replică dintr-o piesă de teatru se întâmpla să întâmpine el ascuțirea tensiunilor din jur. Pentru totdeauna, Toma Caragiu va rămâne cu noi și în noi.
0119.464
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
384
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

florin caragiu. “Toma Caragiu - remember de 4 Martie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2010/03/toma-caragiu-remember-de-4-martie

Comentarii (11)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nache-mamier-angelaNANache Mamier Angela
într-adevar si pentru mine va ramâne\"pentru totdeauna,cu noi si în noi\"!
în plus am avut sansa de a o avea în curs de dialectologie pe ilustra sa sora,discreta si valoroasa matilda caragiu
faceti parte din familie?
daca nu sunt indiscreta!
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
Mulțumesc pentru cuvinte. Da, sunt din familie, Toma este unchiul meu (tatăl lui Toma era fratele bunicului meu din partea tatălui) și, desigur, Matilda Caragiu e mătușa mea. Dumnezeu să-i odihnească!
0
@marius-nitovMNmarius nițov
Florin, mi-a făcut deosebită plăcere să strâng mâna unui ram din familia renumită a Caragiilor și mai cu seamă, fiind pomenit în acest articol, nepotului marelui Toma Caragiu. În lagărul comunist, unde zâmbetul ajunsese să fie anchetat ca subminare a seriozității partidului, cei ce am trăit în acele timpuri, priveam la câțiva artiști ca la lumina libertății, sunt scene memorabile prin care Toma Caragiu, un nemuritor de altfel, ne-a dăruit puterea de a-i spune morții lente, exterminării ideologice a oricărei forme de gândire liberă: un moment, să-l văd pe Toma!
0
@anni-lorei-mainkaAMAnni- Lorei Mainka
o zi in care s-a schimbat lumea de tot - un 4 martie in care s-a intors pe dos lumea, societatea , iubirea , arta....cam tot. nimeni nu a mai fost ca inainte. dar multi suntem fericiti ca ne putem aminti cum a fost inainte. iar Toma Caragiu a fost un INTREG, in toate ce le facea si spunea a fost un Standard.....disparitia lui , a strazii pe care am copilarit, ne-a saracit....nu ne-am rafacut ci am fost altii. Multumesc Florin ca ne-ai amintit de el.
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
Marius, și eu m-am bucurat să te cunosc, mulțumesc de gândul bun pentru Toma și sensul libertății vs. exterminarea ideologică.
Anni, e copleșitor ce spui, cumva această lipsă ne îmbogățește totuși fiindcă ne atrage spre ceva care, deși absent, continuă ca prezență...
0
@petrut-parvescuPPPetruț Pârvescu
***
tare fericit si nefericit cel care ne ascunde in spatele unor off si... am citit cu placere. Toma Caragiu ramane un Artist si un Om remarcabil!
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
Multumesc pentru cuvinte, ma bucur ca, iata, Toma e viu intre noi...
0
@filip-tanaseFTFilip Tănase
Dragă Florine,
Dacă pentru spectatorii lui, Tomiță a fost doar un foarte mare actor,pentru mine el a fost un actor uriaș pentru eternitate. Nu cred că se va mai naște altul de talia lui și atât de iubit ca el. La împlinirea a 30 de ani de la catastrofă, adică la 4 Martie 2007, i-am publicat în cotidianul \"7 Plus\" și Almanah Rebus bis, câteva strofe în memoriam intitulate: \"Neprețuitul și regretatul Toma Caragiu.\"

În memoriam- neprețuitului și regretatului Toma Caragiu

Ca o cometă fără coadă
Cutremurul te-a scos din firmament,
Plângeau și școlarii pe stradă
Că brusc, s-a stins o mare de talent.

S-au scurs de-atuncea 30 de ani
În România ai și azi doar fani,
Erai fermecător, fără horror
Întotdeauna, un munte de umor.

Succese ai avut din plin
Că ai jucat mereu sublim,
Ai câștigat celebritate
Și vei fi o eternitate.

Chiar dacă ninge, dacă plouă,
Rog generația cea nouă,
Luați o pauză cu saltimbancii
Vedeți: ”Actorul și sălbaticii.”
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
Multumesc, domnule Filip, ca il aveti la inima pe Toma, si ma bucur ca v-am si intalnit astazi la lansarea cartilor lui Stefan si Traian.
0
Easti un zborlu di vreari multu musat tra Toma si tra Matilda. Bravo, Florin, armanlu nu chiari! Hiti deadun multu vruti! Dumnedzau s-hiba cu Caragii!
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
Marius: Din păcate, după cum știi, nu stăpânesc armâneasca, înțeleg un pic doar, așa că o să-ți mulțumesc pe română pentru semn! Salutare!
0