Toma Caragiu - remember de 4 Martie

Pentru cei ce-i cunosc realizările artistice, Toma Caragiu rămâne unul dintre marii originali ai artei noastre interpretative, teatrale sau cinematografice. În ce constă originalitatea sa ca artist nu-i lesne de formulat în cuvinte, întrucât referirea trebuie să atingă în mod accentuat elemente de inefabil. Materialul de expresie al actorului, al oricărui actor, este în primul rând trupul său, cu plecare de datele naturale ale acestuia. Să-l privim pe Toma Caragiu. Ni se oferă vederii o statură granitică, o constituție organică parcă sculptată dintr-un bloc masiv, aparent dificil de atras în jocul flexiunilor și al nuanțărilor fluidice. Și totuși, tocmai acest dar natural inițial s-a dovedit a fi el materia primă ideală pentru umorul complex practicat de artist. Acest chip cu timpul devenit efigial este exersat cu rigoare în arta celei mai subtile agilități. Masca sa de impasibilitate se descoperă a fi asemeni unui ecran alb, care permite apariția în detaliu a proiecțiilor. Expresia facială a devenit, ea însăși, ca un lanț de metonimii, prin mobilizarea separată a fiecărui mușchi facial și dând dovadă de o fericită stăpânire a contrastului dintre mimică și dicție. Sugestia creată nu se oprește la a oferi o imagine – extrem de puternică, ce-i drept – despre o dinamică a interiorității cu un potențial exploziv, cu stările ei contradictorii aflate într-o perpetuă modulație dramatică. La Toma Caragiu controlul capacității de expresie reușește chiar și mai mult decât atât, atingând performanța actoricească de a fi un „om-orchestră” sau un „one-man show”. Ființă a contrastelor subtile și studiate pe care le modelează artistic, Toma Caragiu a izbutit să clădească prin sine imaginea cu bogate ramificații a unei lumi. Este actorul – scenă a lumii. Pe spații mici, în interpretările sale găsim nu doar stări contradictorii, ci chiar doi oameni în unul, nu doar un interior uman, ci o întreagă intrigă concentrată în nucleul uneori infinitezimal al unui act de expresie. Aș aminti, de asemeni, generozitatea sa umană și respectul acordat celor mai umile persoane chiar în perioada când era director al teatrului din Ploiești, o dată cu gestul de recreare, în spiritul păcii, a unei atmosfere periclitate. „De ce sunteți răi, măi, oameni buni?” – cu această replică dintr-o piesă de teatru se întâmpla să întâmpine el ascuțirea tensiunilor din jur. Pentru totdeauna, Toma Caragiu va rămâne cu noi și în noi.