Poezie
pepito
1 min lectură·
Mediu
iubito am împăiat pasărea zilei am pus vin la rece iarna asta stă la butoi îi dau cep începe ninsoarea dintâi
uite cum mă înveți la prostii mâine vând aparatul meu nikon luat din magazin pun la poștă scrisoare nu mai plec în siberia a venit frigul acasă
mi-e dor de femeia mea de odinioară era înaltă acum umblă prin lume poate s-a măritat îmi zic nimeni nu e ca tine ea a umblat cu mine prin lume acum locuiește fiecare în uitarea celuilalt
scrumbia este peștele meu împărat numai apa din care e prins se tulbură la amiază
vine soarele apoi pleacă din stele
ieri noapte am venit la ocazie m-a lăsat sub un pod de metal și acum aud în timpane mărfarul din care aruncă Domnmul mangan
și uite așa noapte de noapte eu stau și scriu poezii mai vând uneori dar treaba merge prost lumea se îmbracă mai gros
e simpatic pepito înțeleg că el a devenit câine om e mai greu dar nu renunț dau înainte
latră mâinilor altă umbra câinilor
084.516
0
Fluenta discursului dovedeste o ardere deplina;un unic si ireprosabil poem al marturisirii,care mi-a smuls primul zambet in dimineata acesta.
Cu simpatie,
Ioana