Poezie
Mâneci din
A
1 min lectură·
Mediu
când e zgomot și când surd soarele se-ntunecă
ia lumina și-o aprinde într-o altă mânecă
în cealaltă să se vadă să se rupă și suspine
ultima cruce-a zăpezii s-o păstrezi lumii ce vine
se va face dimineață printre oameni Paștele
fiecare cu un steag al lui mai apoi să plece
de ar vrea să lăcrimeze din biserici moaștele
s-ar topi din nou zăpada mâinii timpului ce trece
tot mai mari apele ce se strecoară printre degetele Lui
cineva a tras pământu-n loc de clopot orbul din cuvânt
ochii lui au văzut din beznă altă cruce-a soarelui
și lumina ochilor la lumină se închină din pământ
În ce an Doamne crezi că ai putea să uiți haina acasă
haina aceasta în care nu mai avem parcă loc
în ce frig crezi că lumina uitată și roasă
ar putea fi mâneca de ieri cuprinsă din foc
033.584
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 144
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
florian stoian -silișteanu. “Mâneci din.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florian-stoian-silisteanu/poezie/178514/maneci-dinComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
F-F-florian stoian -silișteanu✓am fost avertizat pentru o greseala. Multumesc Silvia Caloianu.am reparat de la un computer strain fara word
0
ELÎn ce an Doamne crezi că ai putea să uiți haina acasă
haina aceasta în care nu mai avem parcă loc
în ce frig crezi că lumina uitată și roasă
ar putea fi mâneca de ieri cuprinsă din foc
când până și lumina e roasă, uitată, cu mânecile vieții mergând, arse de chin, când până și Domnul ne amintește frigul, timpul nu mai are sens, nu anul este cel trăit, ci umbra lui, singura haină de care nu ne putem lăsa, indiferent de casă. uneori, verdele din viață rămâne.
Lumină Sfântă, ție, Călătorule prin lume și poeme. Să îți fie haina de Domnul primită, neatinsă de flăcările patimilor.
haina aceasta în care nu mai avem parcă loc
în ce frig crezi că lumina uitată și roasă
ar putea fi mâneca de ieri cuprinsă din foc
când până și lumina e roasă, uitată, cu mânecile vieții mergând, arse de chin, când până și Domnul ne amintește frigul, timpul nu mai are sens, nu anul este cel trăit, ci umbra lui, singura haină de care nu ne putem lăsa, indiferent de casă. uneori, verdele din viață rămâne.
Lumină Sfântă, ție, Călătorule prin lume și poeme. Să îți fie haina de Domnul primită, neatinsă de flăcările patimilor.
0
F-mulțumesc doamnei ela victoria luca pentru aprecieri Călătoresc cu gândul și cu fapta uneori în speranța unei desăvârșite bucurii care să aparțină OAMENILOR PAȘTE FERICIT
0