Poezie
Serafim - pus pe fugă de albine de noi rânduieli
2 min lectură·
Mediu
Umbrele cocoșilor fumurii gaițe fluturi tăuni lișițe șerpi cerbi lupi hârciogi capre câini și albine
Stăteau în culcușul focului primitiv din care săreau pietrarii ghemuind soarta lumii Săturau fricii pe sub pene și blănuri strigătul haitei și nimeni nu înțelegea și nimeni nu auzea ci numai suspinul căuta omului
Dar omul nu se arăta nu știa apa și ardea cocoșul fumuriu în descântecul său și perpelea gaița după frunză pitită și căina fluturele asupra de scânteie căuta loc grijilor tăunul și lișița spinteca vazduhul flăcării șarpele îndura frigului iară cerbul lupul hârciogul capra și câinele suflau morții în nări
Din aburul acela se clătină văzduh și din acesta se arătă albina iar după ea celelalte aducătoare de rând prevestitoare de înger astupând florilor casa cu aripi lucrătoare
Atunci Serafim gândi apa și o primeni printre cruci o așteptă nouă zile și vreme de nouă nopți o prefăcu în priveghi Focul ardea timpul pocnea veacul și se topea în metale singurătatea lui Serafim
Primul veni cocoșul fumuriu știa că lui Serafim îi place cîntec de rouă și imediat cocoșul fumuriu începu să spargă zorilor dar nimic nu punea în hodină focul ce inhăța lacom cântec și cocoșul fumuriu stinse din neamul său dimineața
Apoi în distanță sosi gaița care aripă lui Serafim culorile toamnei dar Serafim era om uneori și nu-i păsa câmpului
Văzând că focul întețește veni fluturele care-l rugă pe Serafim să plouă dar nu se întâmplă apei nimic din rudele ei
Tăunul nu se arătă dintre pale ci numai avu aripi strânse drept pentru care nimeni nu avu curajul unei vedenii
Lișița își drese glasul dar ce puteri să nască paserea dacă umbra ei îi era înainte
Șarpele ei bine șarpele după ce se înălță uitării scutură din cap și slobozi din solzi fără de curajul privirii în ochii lui Serafim care nici deschiși nici închiși nu se arătau ci doar lăcrimau Veni apoi Cerbul din carnea căruia creșteau coarnele curcubeului
Serafim creștea sinelui drum nou Focul ardea și nimic nu era
Să vină lupul găsi potrivit Serafim gândului care trosnea și lupul veni dar nu era flămând ci scârma anotimpuri ci urla nu lunii ci haitei din care scăpase pe om
Se arătă zilei hârciogul veniră pe rând capra apoi câinele
La vederea acestuia din urmă Serafim înălța grâul în palma uitării și pâinea crescu nedospind
Serafim umblase la stupi
023.473
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 393
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
florian stoian -silișteanu. “Serafim - pus pe fugă de albine de noi rânduieli.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florian-stoian-silisteanu/poezie/13926890/serafim-pus-pe-fuga-de-albine-de-noi-randuieliComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
F-Frate Călin vrei să fii drăguț văd dar să știi că mă aflu în mare încurcătură fiindcă firul epic al acestei povești e posibil să se piardă.N\'aș vrea să plictisesc cum dealtfel recunosc că nu fac nici efortul de a ascunde ci pur și simplu las de la închipuirea care încă nu știu de unde sosește las de acolo să curgă.Mă tot întreb încotro merge Serafim și uneori am sentimentul că se lasă voit în urmă să vadă pe unde apuc.
0
”Topitor de metale”, Serafim își completează astfel portretul, își scrie cartea și viața, sau ce zice el că e aripă strânsă și flacără de văzduh. Mereu surprinzător, nou și același, ”Stilișteanu” continuă un soi de marș cadențat, drum de-a piezișul, soldat de câine cu piele de solzi. Cu toate acestea personajul nu e fantastic, nu e fantasmagoric, nu e nălucă și nici abur. E cât se poate de real, iar uneori îți bate în poartă. Dacă nu ți-a bătut până acum, stai și ascultă. Și nici măcar nu mai e poet, că trece dincolo și e carne de trup de gând.
Am scris! Lup fugind de haita de oameni.