florian abel

Adesea, mulți boi, inculți și bogați,
Acceptă, ca sfetnici, deștepții săraci.
Chiar Domnul, prin vremuri, a tot condamnat
Pe sfinți, să slujească, o vreme, la draci.

Să știți că eu nu mă inhib,
Spun adevărul cînd se cere:
Toți cei din Vest ne-ntrec la PIB,
Noi i-am tăiat la ministere.
(Iurașcu Tataia)


Sunt ministere în surplus,
Spui totul, fără ghilimele,
Dar, oare ce ai mai fi spus
De ai fi fost și tu prin ele?

Comunismul, ca model și crez,
A murit cu zidul berlinez;
În caz că dorim continuare,
Zidul chinezesc e mult mai mare !
Iurașcu Tataia


Toți deplângem zidul din Berlin,
Că ținea capitalismu-n frâu.
Azi, ne-a năpădit, dar nu deplin
(Eu îl simt puțin mai jos de brâu).

E corect, parlamentarii, unii,
Sunt ca fotbaliștii, precum zici;
Dar, pe stadionul națiunii,
Fac un joc stupid de bambilici.

Cu observația că, la primul vers, accentul cade nefericit pe uNII, ar merge mai bine ceva de genul \"Mai mulți parlamentari, de-i caut\", pentru a fi perfectă. Epigrame excelente, voi încerca replici la fiecare.

Cu respect, F Abel

Din ceea ce ai scris, se deduce că epigramiștii sunt niște nimicuri de tot râsul, degenerați și alcoolici și nu merită nici o atenție. Ca unul care scrie (oricât de prost) și epigramă pe lângă poezie normală și proză, simt nevoia să intervin.
Nu poți face astfel de afirmații despre un gen literar, atâta timp cât istoria a demonstrat că măcar o singură producție aparținând acelui gen, a reprezentat ceva deosebit, de exemplu, salvând viața unui om. Și nu a oricărui om, ci chiar a lui Francois Villon. Toată opera poetică a lui Villon, nu l-ar fi salvat de la spânzurătoare așa cum a făcut-o o singură epigramă, pe care bănuiesc că o cunoaăte toată lumea.
Referitor la Păstorel, dacă faptul că l-a costat viața curajul de a spune atât de magistral adevărurile epocii, punând mai presus neînclinarea decât propria viață, dacă deci, prin acesta nu a câștigat în conștiința tuturor dreptul la respect, atunci intrați în rândul celor la care se referea Eminescu: \"Dar afară de acestea, vor căta vieții tale/ Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale/ Astea toate te apropie de dânșii, nu lumina...\"
Epigrama e pe nedrept denigrată, pentru că forma ei fixă induce o altfel de surpriză decât poezia, citind o poezie nu știi la ce te aștepți, într-o epigramă știi sigur că după al treilea vers urmează o poantă care, adesea, e deductibilă. Pentru a face istorie, ea trebuie să cuprindă în acel flash o arie covârșitoare din tarele, neajunsurile și mizeriile unei epoci.

Nu toți vor doar să-și lăcrimeze alienarea, unora le place s-o înfiereze, s-o ironizeze sau s-o trateze cu sarcasm. O epigramă bună e o bijuterie a spiritului uman, și nu oricine e capabil să o scrie. Si-atunci, se dau drept vulpi printre struguri. De ce, cât timp există găinile?

F.

Dacă tot ne-a-ncredințat
C-o s-o deie înapoi,
Îl anunț că s-a furat,
Nu doar țara, ci și pielea
De pe noi.

Zdruncinat ni-i astazi mersul,
Văd justificări cu caru*.
Parc-am fi căzut în versul
Number trei al lui Rotaru.

Sa-mi fie cu iertare, Ioan Jorz, dar dacă poți numi atac la persoană cea mai nevinovată glumă, pe care toți epigramiștii o folosesc atunci când înțeapă un confrate, atunci ce ai spune dacă ai fi ținta unor glume așa cum ne corșonizăm prin replici eu și Gîrda Petru, Florin Rotaru, Vali Slavu și alții? Pentru numele lui Dumnezeu, eu ți-am prețuit întotdeauna valoarea, dar o astfel de atitudine înseamnă să-ți contești singur calitatea de om de spirit.
Personal, mă simt onorat de oricare atac al confraților, cu cât e mai acid, cu atât mă obligă la o replică pe măsură.

Mă aștept la o șarjorjă antitoderenascentistă pe măsura inteligenței tale, nu pe a orgoliului. Deși nici așa nu ar strica.

Cu prietenie, F Abel

Despre schimbul de replici

Cântărite și de minți bătrâne:
(Rahat, bude, vorbe fără zimț)
Nu cred că-i o lipsă doar de frâne,
Mai curând e vorba de bun simț...
(Tataia Iurașcu)

Reproșul e, Tataie, bun, moral,
Dar ânțelegi de ce mi-e muza udă:
Campanie fiind, e imoral
Sâ ne inspire-această mare budă?

Lângă casa de marcat,
Eu scot banii și plătesc,
Că, deși am încercat,
Acatiste nu primesc.

Indiscutabil, meritat premiu și felicitări, a fost o temă generoasă, oricât am smotoci aceste teme, întotdeauna va mai fi ceva de spus. Sper să putem citi și restul epigramelor premiate.
O singură observație, la \"Guvernul ia măsuri\" accentul cade pe \"PÂnă nu este prea târziu\", ar trebui ceva de genul \"Cât timp nu este prea târziu\".

La mai mare! F.

Eu cred că e un om onest
Crezându-se un Everest,
Fiindcă s-ar putea să fie
Un mare munte de prostie.

Silișteanule drag, mult Dumnezeiesc e susurul cântului tău, că îmi deschide umbra copacilor copilăriei mele și lumina ce o aprinde e zi de îngenunchere în biserică veche.
Cât de caldă e lumea privită prin graiul tău! că nici răul din ea nu mai sperie ci își are loc așezat și limpede ca o chemare la închinare.

Sufletul meu se înalță plecat în fața minunii.

Domnul să te aibă în frază!

Cu sigurană-ai îndemnat-o:
\"Să pui, te rog, burta pe carte!\"
Dar nu ai stat planton și, iat-o,
A pus-o. Dar în altă parte.

Să fie criza cât de grea,
Ce-afirm, nu-s vorbe de poveste:
O fac bucăți cu mâna mea!
Dar unde mama dracu este?

GPI, jos pălăria, umbrela, gluga și acoperișul. M-ai făcut pătrățele. Nu am nimic de cârcotit, iar terminațiile care numai lui Topârcenu i-au ieșit atît de reușit sunt absolut savuroase. Nu mă uit la premii, că, dacă nici acum nu te văd, îmi bag picioarele la nivel național.

Cu plecăciune, F.

Nu ardeam de nerăbdare
Ca să aflu unde-i doare,
Dar mi-au dat, aseară, fix
O brichetă și un pix.
GPI

Mulți candidați, cu dărnicie,
Împart la pungi, lui, mie, ție,
Sperând că, anul viitor,
Va umple țara punga lor.

\"E drept, de câțiva ani încoace,
Când dau talentului măsura,
Cu pixul nu prea am ce face,
Căci mă descurc cu tastatura.\"
GPI


Îi prețuiesc pe toți acei
Ce folosesc, azi, tastatura
La scris scrisori pentru femei
Și le închid, cu asta, gura.

Nu spera și nu ai teamă
Că-n jurnalul ei te trece
Și, în pat, cumva, te cheamă
Să te încălzești la rece.

Nici, în fine, a ei limbă,
Frece cumpăna iubirii
Înspre calea und* se plimbă
Dând cu tifla fericirii.

Privitor ca la patru
Tu-n budoaru-i să te-nchipui,
Joacă sexy-movie-teatru,
Totuși, nu vedea-vei slipu-i.

Alte măști, aceeași damă,
Alte găști - poziții noi,
Ignorând străvechea dramă,
Am rămas, la toate, boi.


Și-aș putea continua
Dar mă tem a mă-nglossa.

N-are loc de coada lui Traian

Dumnezeu încearcă, evident.
S-a mai străduit și.acum un an,
Dar, între Guvern și Parlament,
N-are loc de coada lui Satan.

O epigramă perfectă, d-le Norea, felicitări. Păcat că e atât de adevărată. F.