Poezie
Desengano
1 min lectură·
Mediu
Cu o cruce-n destin și cu suflet schilod,
Mai privesc spre-nchinarea străbunilor mei
Prin aceste tsunami de viermi care rod
Inutila prezență a foștilor zei.
Râuri mari de prelați cu irodul în glas
Și popoare drogate de vise, aclamă
Pe acel ce, de-atâta iubire,-a rămas
Un martir izgonit și din propria dramă.
La un an, pentru-o gură de vin amărui,
Mai intrăm în biserici ca niște orbeți,
Însă nimeni nu crede în nașterea lui
Precum crede-n zadarnicul propriei vieți.
Văd copila din sat într-un bar din olimp
Prăbușindu-se lent în mișcare lascivă
Și,-n biserica arsă de gol și de timp,
O bătrână-ntr-un colț, legănând o colivă.
Liniștiți că, prin moarte, ajungem în cer,
Nu vedem în oricare sfârșit de colind
Cum, prin ochi de martir și prin vaiet de ler,
Dumnezeu își privește copilul murind.
Și, cu ochii apatici țintind nu prea sus,
Către colțul ascuns sub icoana - despot,
Noi rămânem doar cei de la care Isus
Își întoarce privirea cu lacrimi cu tot...
044100
0
FD