Florentin Cristian

Deoarece sunt orice om puțin anost Ești în activitate deși ești un fost Celebritate nemeritată, om prost Tragi concluzia că ești fără să fi fost!

Prieteniile cu ei îmi aduc lumina O am în viață ca și în priviri Unul e departe, ea nu mai e vecina Dar prietenia nu e din plăsmuiri Timpul se pare că este o cărare Nu sunt între intelectuali

Asta-i părerea juvenilă a feciorului Când iese prima dată în societate De ce țin balerinele pe vârful piciorului Cred că nu au găsit altele mai înalte

Cred că am fost cam grăbit Așa de repexe înfrățit Ca grâul ieșit din omături Din rădăcină cresc alături Poezia acum mă mai ajută Metaforele-n piept împlântă

N-am înțeles ce e bambuchea Că de câte ori mă trage urechea la o conversație Aud cuvântul O fi un cățel, un nou tip de avion sau o floare Nu știu ce este dar a început să mă sâcâie Cert e că

Mă tentează ele minorele Pentru că îmi zic sărut mâna Să mă fac popă? Dar e prea Târziu până trece Devremele pentru ele

Nu știu de ce nu pot sti Că doar jocul dragostei E o boală ce arde ca focul Și focul nu are luniște Nu-și găsește iubirea Așa cum făceam cândva Pentru că am devenit vestit Că așa îmi găsesc

O potecă se poartă Parcă și-ar apăra poftele Să nu se îngrașe Trebuindu-i siluetă Dă fie atrăgătoare ca o femeie Care ține regim să fie suplă Ca dă poată duce departe

"Pedepse de legătură" -epigramă Acest vânt ce dorul încântă De pupicii dragostei-dor Iubirea e plictisită O fi alt om bun în decor Munca și șunca -catren vesel Nouă nu ne e frică de muncă Că știm

Ceva se cade să zici E din naștere aici Mâncam, s-a pus un fruct în gât Dar nu mâncam fructe atât

Îți e de mici Mănânci halva Tensiunea Ce faci cu ea Electrică Benefică Te atrage Să propage Televizor Al poftelor

Unii spun că succesul În ceea ce privește visul Trebuie să fie o tangentă La dorința ta ardentă Nu depinde de țoale E rezultat al obsesiei tale Halucinant urmărită obsesiv Cu sau fără

prin vegherile noastre imaginea secundei următoare devine sonoră căci e o singură bucată pe care timpurile noastre o percep ca umbră mișcătoare punând nouă altoiul din seva eternității

Așa cum o mamă bàtrână Aruncă un băț după hoinarul de câine Așa aș zbura eu prin spațiul municipal Visând să nimeresc la bucătărie. Mi-am dat seama ce potențial am Tot ca un renegat voi trăi

Un nor vine Și până să apară altul Ca să formeze o propoziție Celălalt s-a dus spre apus Iar atunci când vine ploaia Vorbește ea în locul meu Și eu mă ascult pe mine Ca și cum aș cugeta Iar dacă și

în cuvintele ei găseam vorbe din romanele pe care aș fi vrut să le citesc, când o începe să se găsească așa ceva ca să facă simțirile mele sentimente roditoare, și în daltonismul acelor momente