Început de primăvară la țară

Sunt într-o primăvară timpurie. Pământul miroase ca pielea unor fecioare. Răcoroasă și distantă îi era încă suprafața dar în interior stăruia o nestăpânită dorință, un dor de soare, o văpaie tainică era buimăcită de oameni și animale. Acolo printre luncile înconjurate de rufe rare, șerpuia un pârâiaș și lângă el o cărăruie îngustă care ducea către sat. Ar fi putut fi bătaia de aripi ale unei păsări. Mergeam fără zgomot mai departe, pământul moale nu lăsa să se audă nici un un zgomot al pașilor. Pentru câteva clipe am căzut în apatie prostească mă făcea temător deci prudent sau poate duhul soartei mă pândea? dacă va fi ploaie sau nu. Speriată o potârniche care-și lua zborul dând din aripi cu un tânguit. Mi se păru că banii strigă de frică și furie și încă o dată scot un strigăt de bucurie, de triumf. Mă aruncai apoi în burta de oțel a acceleratului