Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Nu prea am învățat la facultate

1 min lectură·
Mediu
Tata m-a dezmoștenit, open-mind vrea iară În interesul imperiilor să lucrez Dar eu în bunătatea ceară, am pierdut crez La ei îmi păstrez comoară, sufletul zbiară Îmi era frică de moarte sub lovituri efectiv Ceva îmi spunea că putere, titlul sunt pierdute M-a atacat când a pierdut ușor centura Bute Iar el parfumat cu țuică m-a atacat decisiv Ei se servesc la noua vilă a fratelui cu fripturi Acum îi face toate plăcerile fratelui meu Și cine stătea open-mind, pedepsit asta tot eu Eu de handicap-pensie cap deschis tot chinuri Nu mai vreau defel să fiu de fel eu prostul lor Dar trăiesc fără să vreau viața pustnicilor Eu aveam obiectiv să ajung avocat L-am prins dar zic: ori judecător ori judecat Eu știu că că n-au deloc vrajbă personală cu mine Dar mănușile de intelectuali nu le vine Au încercat și ei la vremea lor, nu au reușit Și se manifestă cu ură; cu glas înăbușit
00683
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
157
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Florentin Cristian. “Nu prea am învățat la facultate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florentin-cristian/jurnal/14176489/nu-prea-am-invatat-la-facultate

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.