Mistrețul parcă ireal

Mistrețul ce spărgea aerul nobil pe nesimțite Recunoscător-firavă amintirea lui s-o poarte Triumfător că nu făcea asta din frica de moarte El parcă voia întrecerile noastre ofilite Dar el vedeta ce înspăimânta în a lui cale Nu se însera, consumam lumina, făceam focul zeu Vrând să ne păzim locul de hoți, noi ne credeam în mereu El probabil ieșise la zbenguială pe cărare Focul e-un semn de pază pentru frica cui nu va veni Mistrețule tu furi puțin nu-mi pasă de prădezi căderi Prietene te pot răsplăti pe tine cu beri Trebuie spus și tatei și va fi dator numai cinsteli