Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

ARBORELE VIEÞII

CABALLA

1 min lectură·
Mediu
REFLECÞII:
Universul este misterios,
țesut
cu Înălțimi și Abisuri.
Ai putea ucide
o viață
folosind cuvintele nepotrivite...
MAGIA CUVÂNTULUI:
\"La început a fost Cuvântul,
Și Cuvântul era la Dumnezeu
Și Dumnezeu era Cuvântul\"!
Omule,
Nu ignora forța Cuvântului
Universul este misterios,
Pe când viața este fragilă.
Ai putea ucide
Folosind cu nesăbuință-Cuvântul.
Cuvintele sunt \"magii\",
Mistere
Prin care poți Crea sau Ucide,
În aceeași măsură.
Și, pentru că viețile noastre
Sunt atât de fragile,
Fii prudent,
Atent,
Pios,
Evlavios,
În folosirea Cuvântului.
Dăruit doar nouă
De Creator.
RENAȘTEREA:
Mă rog,
Să mă nasc pe mine
În mine însămi,
Și
Să cresc
Sfâșiind carnea
Ce mă sugrumă.
Nașterea Sinelui seamănă cu
Nașterea Cuvântului
Din Tăcerea divină,
Și a Luminii
Din Marele Întuneric......
Am cunoscut Durerea
Zămislirilor...
Greaua Zămislire
Din Nașterea de Sine
Mi-a adus bucurii nebănuite,
Mi-a adus bucuria
De a simți Viața,
De a fi Viață,
Viața trăită!
Căderi și Victorii
Mi-au marcat Calea,
Îngerii însă
Mi-au fost călăuze.
Am trecut,
Din etapă în etapă,
Ca și cum aș fi urcat
Treaptă cu treaptă.
Însoțitorii s-au schimbat
La fiecare treaptă,
La fel și prietenii...
001.285
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
184
Citire
1 min
Versuri
63
Actualizat

Cum sa citezi

Floarea Cărbune. “ARBORELE VIEÞII.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/floarea-carbune/poezie/1831690/arborele-viethii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.