Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Valurile vieții

Meditație...

1 min lectură·
Mediu
În zori,
Fereastra sufletului meu s-a deschis,
E fereastra prin care privesc Oceanul vieții,
Valurile lui urcă și coboară,
Se zbuciumă valurile...
Nașterea și Moartea
Urcă și coboară în ritmul lor,
Din Cer predestinat.
Sufletul meu,
Neobosit albatros, își deschide aripile
Plutind deasupra Oceanului vieții,
Sărutând luceferii.
Inima-mi șoptește:
\"Se-apropie noaptea, Femeie,
Șuvițele părului tău încărunțesc...
Auzi?
Se scurge nisipu-n clepsidră,
Tu nu percepi mesajele de dincolo
În zborul solitar și îndrăzneț?\"
Eu, inimii-răspund:
\" Ce dacă păru-mi cărunțește,
Voi fi la fel de tânără sau bătrână,
Precum e Timpul, cu ale sale anotimpuri.\"
Mi-e sufletul pribeag
Și năzuiește spre neștiute depărtări,
Așa cum pasărea din colivie
Visează imaginare evadări.
În setea mea de nemărginire,
Îmi caut odihna în alte sfere,
Poate în Nemurire...
002.259
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
124
Citire
1 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Floarea Cărbune. “Valurile vieții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/floarea-carbune/poezie/13928915/valurile-vietii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.