Poezie
Mamă Câmpie
Dorul de Purani
1 min lectură·
Mediu
Mă plec,
Înconvoiată,
De povara dorului.
Mamă Câmpie,
Cămpie din Purani
Pe umerii tăi
Pădurea a înfrunzit,
Iar pe obrajii durdulii,
Au înflorit și macii purpurii
Cu măciulii-făclii,
În care se ascunde
Visul...
Ascult în tăcere
Șoaptele sufletului
Și graiul norilor
Când ploaia-mi vorbește.
Pe trupul tău
Grâul înflorește
Iar prepelițele
Cuiburi și-ascund
La umbră de răsură.
Floarea soarelui ne-nbie
Să-i sorbim din pălărie
Spirala Infinitului-
Poarta Răsăritului.
Mamă Câmpie
Îți mângâi cu dor
Trupul plin de fiori,
Privesc cum înflorește Raiul
Pe umerii tăi...
Dorul
L-am ascuns în adâncu-ți,
Acolo
Unde izvorăște Lumina
Dar și Petrolul.
Pădurea Îți cântă doine
Și balade haiducești.
Străbunii
Te-au dăruit urmașilor,
Și energia ta
Le curge prin vene.
Tu stai și-asculți
Tropotul cailor nopții,
Pe care-i adapă
La fântânile vieții,
Străbunii cu nepoții,
În nopțile cu lună...
001.591
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Floarea Cărbune
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 134
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 47
- Actualizat
Cum sa citezi
Floarea Cărbune. “Mamă Câmpie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/floarea-carbune/poezie/13898148/mama-campieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
