ADEVÃRUL ASCUNS…

In fiecare seară, îmi scot măștile precum cavalerii,armura… Doamne, doar Tu vezi ce sunt ascunsă de-atâția ochi frântă de-atâta zbor... O ,Doamne, vorbește-mi ! am rătăcit“cărarea” și, nu mai pot ascunde dezamăgirea… Tu vezi că sunt chip de om ascuns după mii de măști... Rătăcesc … și nu mă regăsesc în viața ce-o trăiesc, și nici în oamenii de lângă mine. Am risipit, tot ce-am primit încercând să ajut, sa mă ajut... Singura certitudine e că tu mă iubești și , ai răbdare cu mine… Facă-se voia ta, Doamne!