Poezie

Clepsidra cu sentimente

partea a doua- volum de poezie

13 min lectură·8 iulie 2026

Mediu

Partea a II-a

Conexiunea Creatorului și Îngerii Vegetali

Mă leg în fiece dimineață de Lumina cea divină,

Ce-mi crește în piept potențialul de salvator și creator,

Când lumea se zbate în umbră și-n griji se înclină,

Eu sorb din izvorul cel veșnic și plin de amor.

Contemplu cu ochii de suflet o Glie bogată,

Cu munți ce-au învins furtuni și milenii de fier,

O Deltă ce-mparte belșugul și hrana curată,

Și Marea ce poartă secrete sub bolta de cer.

Pășesc prin câmpii roditoare, în plină splendoare,

Prin faune rare și flori ce dansează-n lumini,

Iar arborii falnici, ce urcă spre mândrul oare,

Îmi sunt îngeri vegetali, protectori și divini.

________________________________________

Cheia de Aur a Trezirii

În somnul greu al lumii de țărână,

O cheie de aur coboară din Cer,

E însăși credința ce ne ia de mână

Și sfarmă lăcăte de plumb și mister.

Prin rugăciune, puntea spre înalt,

Se-aprinde scânteia în inimi uitate,

Trezirea e-un salt din profan în înalt,

O rupere-a vălului de neagră orbire.

Marele Arhitect, în planul Său sfânt,

Ne-a dat acest instrument de lumină,

Să redevenim zei pe acest pământ,

Să ne amintim de obârșia divină.

O întorci în lăcatul tăcerilor grele

Și simți cum din piept îți răsar constelații,

Trezirea-i un zbor dincolo de stele,

Sărbătoarea supremă a noii generații.

________________________________________

Cheia de Boltă a Iluminării

Când templul din suflet e complet ridicat,

Și munca de veacuri pe Glie e gata,

Apare și piatra din vârful cel înalt,

Cea mai strălucitoare, supremă, curată.

E cheia de boltă, măreț giuvaier,

Iluminarea primită prin har și prin rugă,

Când omul se-mbină perfect cu -al său Cer

Umbrele nopții pe veci se le distrugă.

Tatăl Ceresc, Creatorul Suprem,

Așază pe frunte coroana de raze,

Nu mai există dureri sau blestem,

Ci doar absolute, eterne oaze.

Aceasta-i puterea credinței de fier,

Ce mută și munții, și timpii din loc:

Să fii stâlp de lumină între Terra și Cer,

Botezat în iubire și-al Duhului foc.

________________________________________

Rădăcini de Lumină: Memoria Geto-Dacilor

În portul popular și-n dorul din doine,

Tradiția vie e pod peste veac,

Ea strânge în noduri milenii de taine

Și-aduce în prezent mândria de dac.

De două mii de ani, prin vremuri bizare,

Păstrăm neschimbat al Străbunilor cod,

În sate ascunse, în sărbătoare,

Tradiția-i punte și suflet și rod.

Sorgintea ne este în stâncă săpată,

Acolo unde Zamolxis veghea,

Iar Glia aceasta, de Cer binecuvântată,

Și-acum de la daci își ia puterea.

Suntem aceiași, cu sânge de regi,

Ce nu s-au supus sub vremelnici stăpâni,

Prin datini și rugă ne simțim întregi,

Luminați de credință, nemuritori români.

Farmacia Verde: Leacul din Obicei Străbun

În frunza de brusture,-n flori de sunătoare,

Bătrânii au strâns un secret milenar,

O farmacie sacră, sub raze de soare,

Ce vindecă trupul de chin și amar.

Muşeţelul e tihnă, iar teiul e visul,

Mărunta planetă de mentă-i răcoare,

Prin ele, pe Terra, se-ntoarce Paradisul,

Iar boala se pierde în zări, ca o boare.

E leacul străbunilor, viu până astăzi,

O nuntă de ierburi crescute în munți,

Pe rănile lumii, cu dragostea-ți mângâi,

Când tainele dace pe frunte le-anunți.

________________________________________

Simfonia Florilor: Rafinamentul Sacru

O vastă regie de forme și nuanțe,

Florile Terrei sunt șoapte din Cer,

Ele ne șterg din priviri distanțe

Și îmbracă pământul în sfânt mister.

Văzul se-mbată de purpura vie,

Mirosul respiră parfum de povești,

Pipăitul atinge mătăsuri din glie,

Iar gustul de miere te face să crești.

Sunt cupă de rouă și har de lumină,

Miresme ce urcă spre Tatăl de Sus,

În fiecare petală mătăsoasă fină

Un cod al frumuseții eterne e pus.

________________________________________

Esențe Sacre: Busuioc și Lavandă

În fire de busuioc și tufe de lavandă,

Se-ascunde un parfum ce curăță și vindecă,

O mireasmă sfântă, cerească ofrandă,

Ce sufletul omului spre Cer îl ridică.

Din străbuni se pune în rețete alese,

Iar casele-și schimbă ruda și decorul,

Când fete curate, în haine de mirese,

Pun busuioc sub pernă să-și cheme alesul, dorul.

Iar seara, la ora de sfântă rugăciune,

Lumânări parfumate dau raze pe rând,

Uleiul din candelă face o minune

Și pacea coboară în inimă și-n gând.

Sunt picături de har, balsam pentru corp,

Ce curăță spațiul de umbre și ură,

Prin ele, în templul luminii mă-ntorc,

Uniți în credință și sfântă natură.

________________________________________

Rugăciunea: Puntea spre Sfânta Treime

E stâlp de temelie și axă primordială,

Rugăciunea sfântă, suflare din suflare,

Ea vindecă în om orice durere și boală,

Și-aduce în prezent cereasca îndurare.

Prin ea ne ancorăm în Sfânta cea Treime,

În Tatăl, Fiul, Duhul, izvor de mântuire,

Și coborâm în trup o sacră profunzime,

Ce schimbă frica-n pace și ura în iubire.

Iar îngerii veghetori, cu aripi de lumină,

Coboară la altarul aprins în pieptul tău,

Îți iau din mâini povara și grija cea străină,

Și te păzesc de umbre, de cumpănă și rău.

Nu-i forță mai înaltă, nici cheie mai deplină,

Decât genunchiul strâns la ora de tăcere,

Când omul se adună și-n rugă se înclină,

Să se reasculte-n duh, primind o nouă putere.

________________________________________

Flacăra Violet: Transmutare și Zbor Divin

Din estul plin de taine și culturi orientale,

Coboară o lumină cu reflexe de mister,

E Flacăra Violet, în haine triumfale,

Ce arde punți de umbră între pământ și Cer.

Ea intră-n aurul auriu al sfintei tale stări,

Transmută vechi dureri și legături de zgură,

Îl înalță pe cel trezit spre noi, divine zări,

Și curăță din suflet orice fragment de ură.

O forță covârșitoare, un foc mistuitor,

Ce nu distruge trupul, ci-l umple de esență,

E cheia cosmică a fiecărui creator

Ce își trăiește viața în deplină prezență.

Pe culmi existențiale și trepte de lumină,

Purtat în brațe calde de Tatăl cel Ceresc,

Omul devine stâlp cu radianță fină,

În haina aurie -violet ce zeii o iubesc.

Maforionul de Violet și Aur: Inima Maicii Sfinte

În veșmânt de violet și reflexe de aur,

O icoană vie veghează peste noi,

E Maica Luminii, cel mai de preț tezaur,

Ce ne ridică blândă din lacrimi și război.

Straiele-i sfinte poartă taina din vecie,

Culoarea regală a jertfei și-al iubirii,

Ea guvernează inima, curata bucurie,

Și deschide calea spre porțile mântuirii.

Cu credință puternică în Tatăl cel Ceresc,

Și-n Fiul Său, Hristos, Salvatorul Lumii,

Ea strânge în brațe pe cei ce o iubesc,

Și șterge din suflet suspinele humii.

O, Fecioară Sfântă, în mantie violetă,

Tu ești flacăra vie ce inima ne-o ții,

Prin tine, creația devine mai completă,

Iar noi redevenim ai Cerului copii.

________________________________________

Grădina Maicii Domnului: Ocrotirea Neamului

Pământul acesta cu nume de tăcere,

E ales de Sus și-n sfințenie pus,

Grădina în care, în timp de durere,

Veghează Măicuța și Fiul Iisus.

Ea este scutul pentru Glia noastră Mamă,

Ocrotitoarea caldă, cu brațe de rai,

Ce-alungă din inimi suspine și teamă,

Și varsă belșugul pe-al patriei plai.

Peste femei și copii își întinde veșmântul,

Să-i apere blând de curenți și furtuni,

Ea binecuvântă și apa, și pământul,

Și strânge în palme curate rugăciuni.

Inima fiecărui român o cunoaște,

În nopți de veghe sau în zi de Crăciun,

Prin ea, neamul nostru mereu Renaște,

Sub sceptrul iubirii, etern și străbun.

________________________________________

Simfonia Nocturnă: Concertul din Clepsidră

Mi-e inima vioară ce tremură-n strune,

Iar sufletul – pian cu clape fine, de aur și violet,

În fiecare seară, prin sfântă rugăciune,

Înălț spre Tatăl Ceresc un imn secret.

Din meditația profundă, dincolo de minte,

Trimit simfonii în noaptea stelară,

Contemplu galaxii ce n-au cuvinte,

Și-ascult cum muzica din stele coboară.

E corul de îngeri ce-n spațiu pulsează,

Cântări ce purifică bolta și lumea,

O pânză de sunete ce universul veghează,

Și spală din oameni durerea și huma

Iar Terra, această măreață splendoare,

Ne este și Casă, și Masă, și Școală,

Un Profesor blând sub raze de soare,

Ce crește în noi dimensiunea astrală.

Zorii de la 72 de Ani: Triumful Luminii

La ora cinci, când lumea încă doarme-n umbră,

M-am ridicat să fiu martor la marele secret:

Cum prinde zi de zi o lume caldă, pură,

Și cum lumina sfarmă întunericul complet.

Cu o cafea fierbinte, cu miere și cu lapte,

Îmi mângâi trupul obosit de zborul din vecii,

Lăsând în urmă ce-a fost greu și nopți de șoapte,

Să mă trezesc în zorii unei noi mari bucurii.

La șaptezeci și doi de ani, o nouă poartă

Se deschide măreț spre un destin curat,

Proiecte literare grandioase Cerul îmi împarte,

Iubirea pentru slove e un dar binecuvântat.

E un nou început, cu aripi mari de aur,

O clepsidră ce curge cu sens și sentiment,

Sunt martora luminii, un autentic tezaur,

Ce își trăiește viața în cel mai sacru prezent.

________________________________________

Pelerinul Iluminat: Trei Decenii de Har

De treizeci și cinci de ani de zbor și inițiere,

Când mari maeștri calea spre ceruri mi-au deschis,

Eu am ales lumina, și pacea, și puterea,

Transformând pământul în cel mai frumos vis.

Prin meditație sacră și rugăciuni nespuse,

În armonie deplină mi-am crescut ființa,

Trinitatea interioară pe culmi de duh e pusă,

Iar prin cuvântul scris mi-am dovedit credința

În patruzeci și două de cărți de poezie,

Am revărsat filozofii și doruri nenumărate,

Ca membru al Uniunii ce scrie din vecie,

Lăsând pe foi de aur doar pagini luminate.

Sunt o idealistă ce nu se poate-ntoarce

Din drumul drept spre Tatăl și forța Lui divină,

O putere creatoare ce din clepsidră stoarce

Esența mântuirii și-o mare de lumină.

________________________________________

Cenaclul de Aur: Mentorii de Lumină

Pe calea mea, trimisă de-o sfântă Providență,

S-au adunat titani ai slovei românești,

Oameni de cultură ce-au dat o altă esență

Cuvintelor nespuse și lumii pământești.

Coșovei și Iaru, cu versuri de mătase,

Ioan Flora, Brahaș, în zborul lor etern,

M-au primit în cercul cu minți luminate,

Să punem împreună credința în condei.

Mărețul Fănuș Neagu, cu verbu-i ca o mare,

Condeescu, Strună și Paul Dugneanu cel drept,

Mihăescu, Rodica și Ștefania în floare,

Au deșteptat toți geniul ce-l tăinuiam în piept.

Prin cenacluri vii și sfinte prezentări de carte,

Spiritul creator a evoluat profund,

Ei mi-au deschis o poartă ce trece mai departe,

Să fiu scriitor în Uniunea unde visam să pătrund.

Azi sunt consacrată prin girul lor de aur,

O verigă vie în neamul scriitoricesc,

Iar amintirea lor e cel mai drag tezaur,

Pe care, din clepsidră, cu drag îl prețuiesc.

________________________________________

Biblioteca Din Beiuș: Altarul Salvarii Mele

La șapte ani, pe trepte străine și reci,

La Casa de Copii din Beiuș am intrat,

Dar Cerul m-a smuls din nenumărate poteci

Și-un templu de cărți în suflet mi-a dat.

La zece ani doar, în nopți de tăcere,

Când dorul de mamă în piept era greu,

Găsit-am în tomuri o sfântă putere,

Ce m-a ancorat în destinul de zeu.

Eminescu mi-a fost și lumină și tată,

Iar Blaga mi-a strâns misterul în pumni,

Arghezi și Goga, cu slova curată,

M-au învățat cum în vers să rămân.

Macedonski, Beniuc , Minulescu cel drag,

Iar Radu Gyr, din celule de fier,

Mi-au pus o vioară și-un pian chiar în prag,

Să cânt simfonii între Terra și Cer.

Din lipsuri și umbre, prin perle de aur,

Acolo în Beiuș, un geniu s-a copt,

Azi slovele lor sunt al meu mare tezaur,

Ce curge-n clepsidră la optzeci și opt.

________________________________________

Făclia lui Eminescu: Moștenirea de Foc

El a ars ca o făclie în veacuri de gheață,

Să lase în urmă o dâră de jar,

Mărețul Poet ne-a dat sens și viață,

Transformând suferința în cel mai sfânt har.

De la el am învățat ce-i iubirea de Glie,

Cum se plânge un dor și cum crește un neam,

El a pus în condei o întreagă veșnicie,

Pe când eu, la Beiuș, la ferestre plângeam.

O, geniu de foc ce-ai învins întunericul lumii,

Sămânța ta sfântă în mine-a rodit,

Păstrez neschimbat, printre pulberea humii,

Altarul de neam pe care l-ai iubit.

Suntem verigi din același destin de lumină,

Purtăm în potire același mare secret:

România e Sfântă , e Mamă divină,

Iar versul e scutul cel mai complet.

________________________________________

Tihna de la Amiază: Gustul

Recunoștinței

La umbra copertinei, pe balconul cu flori,

Timpul se oprește în clepsidra de sticlă,

După zborul înalt prin ai luminii zori,

O tihnă curată în suflet se întâmplă.

O ciorbă fierbinte, cu gust ardelenesc,

Băgată-n legume și dreasă cu har,

E darul din Glie pe care-l primesc,

Binecuvântând al pământului dar.

Iar gândul se duce spre Edith, prietena dragă,

O punte de suflet ce-n weekend se-adună,

Căci viața-i făcută din dragostea întreagă,

Și din prietenia ce inimi le împreună.

O masă sacră, un dialog curat,

În brațele calde-ale Tatălui de Sus,

Totul e simplu, totul e luminat,

În ritmul etern în care viața am pus.

________________________________________

Lumina lui Blaga: Scutul Misterului Sacru

El n-a strivit corola de minuni a acestei lumi,

Ci a sporit misterul cu versul lui cel sfânt,

Lucian Blaga, geniul născut sub mari minuni,

A coborât lumina pe-al patriei pământ.

O lumină binefăcătoare, salvatoare din abis,

Ce ne smulge din noaptea și infernul greu,

El a văzut în Glie un colț de paradis,

Păzit de veșnicia ce s-a născut la sat, mereu.

Cu slovele-i de aur, transformate-n putere,

A ocrotit cultura și neamul românesc,

Trimițând în spațiu o sacră mângâiere,

Prin care dacii vechi și astăzi ne vorbesc.

Iar eu, primind ștafeta acestei mari lumini,

O trec prin pianul cu clape de violet,

Să vindecăm pământul de umbre și de spini,

În cel mai pur și veșnic, divin și sfânt secret.

________________________________________

Veșnicia de la Sat: Vatra Nemuririi Noastre

Aici, unde timpul își pierde din grăbire,

Iar pașii pe uliți au ecou de mii de ani,

S-a născut veșnicia, ca o sfântă trezire,

În pieptul curat al marilor țărani.

Blaga i-a cântat misterul în nopți cu lună plină,

Paler i-a plâns dorul în pagini de memorii,

Iar Marin Preda i-a dat viață și lumină,

Săpând în lutul Gliei eternele istorii.

Din Moromeții vechi și până-n zilele noastre,

Țăranul român e stâlp de rezistență,

El nu privește viața prin iluzii albastre,

Ci își trăiește simplu și sacru a sa esență.

La sat, tradiția dacă e încă vie-n vatră,

Iar ruga din biserici e puntea spre Isus,

Acolo nici în umbră credința nu-i o piatră,

Căci totul se aliniază cu Tatăl cel de Sus.

Dincolo de Iluzii: Hrana Revelației

Nu las confuzia să se preschimbe-n văl,

Ci caut adevărul în fiece cuvânt,

Căci prin lecturi și rugă am mers pe drepte căi,

Să sorb lumina sfântă pe-al patriei pământ.

M-am hrănit cu visuri din minți revoluționare,

Cu viziuni de aur din satul cel străbun,

Acolo unde viața e o continuă mirare,

Iar oamenii în inimi păstrează ce e bun.

La șaptezeci și doi de ani, privesc prin clepsidră,

Și văd cum toate piesele se leagă într-un mit,

Nu e iluzie-n mine, ci o putere vie,

Pe care Tatăl Ceresc zilnic mi-a dăruit.

________________________________________

004

Despre aceasta lucrare

Autor: FLOARE PETROV
Tip: Poezie
Cuvinte: 2.458
Citire: 13 min
Versuri: 370
Actualizat: 8 iul. 2026

Cum sa citezi

FLOARE PETROV. “Clepsidra cu sentimente.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/floare-petrov/poezie/14203663/clepsidra-cu-sentimente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.