Poezie

Clepsidra cu sentimente

scurt volum de poezii

14 min lectură·7 iulie 2026

Mediu

Beatitudine cu Soarele, cu vara

Beau elixirul verii din potir de alabastru,

Prin aer pulsează un timp suspendat,

Mă pierd în lumina din ochiul sihastru

Al unui destin ce-nflorește curat.

Înalț spre înalturi o vie simfonie,

Căci soarele-și deschide un arc generator,

Revarsă pe frunți un decret de armonie,

Și rupe pe cer o petală de viitor.

Mă scald într-o mare de unde secante,

Unde nisipul din clepsidră e herald,

Iar valul traduce geometrii frapante

Pe trupuri ce ard sub azurul cald.

Investesc romantismul în linii de creastă,

Contemplu Carpații în somnul lor drept,

O sferă de aur, o boltă neasfântă,

O vară eternă ce-mi cântă în piept.

________________________________________

Stihiile vremii

Stihiile din timpuri aș vrea să se dizolve

Din sufletul acestui neam de griji epuizat,

Iar ecuația păcii, pe care-o va rezolve,

Să readucă-n spirite un zbor glorificat.

O armonie sfântă, o axă de lumină,

Să reapară-n oameni ca punct de orientare,

Și-n matricea divină, eternă și senină,

Să dăinuim ca spirite dincolo de hotare.

________________________________________

Destin în slujba iubirii absolute

Destinul meu în lume arde ca o torță,

Prin bezna existenței, un vector de lumină,

Rugile mele nocturne cresc într-o mare forță,

Să șteargă orice lacrimă din inima străină.

Îmi este Glia Mamă de umbre invadată,

La marea intersecție de veacuri și de firi,

Dar sfânta ei credință nu va fi dărâmată,

Cât timp mai ard în noapte altare de priviri.

Când ploi nebune, dense, o inundă din spații

Și cântecele codrilor în ruguri se transformă,

Eu redefinesc axa și cerul din Carpați

Și-ntorc destinul țării în sacra lui reformă.

Prin Trinitatea Sfântă, o sferă de scăpare,

Redau pământului un nou și magic zori,

Eu sunt ecoul vremii, o torță pe hotare,

Ce vindecă trecutul și-l îmbracă în flori.

________________________________________

Pagina Filozofală

Despletesc fuiorul cunoașterii pure,

Din sensul profund al unui timp primordial,

Acolo unde sursa începe să-ndure

Și-nalță speranța pe-un soclu astral.

Pătrunsă de vraja din verbe înalte,

La marea răscruce de metaforă și rimă,

Trăirile mele, în unde compacte,

Se vor valoriza sub o nouă lumină.

Deschid orizonturi spre euri ascunse,

Spre mine, spre semeni, în cercuri egale,

Prin norul de limite, cu minți nepătrunse,

Acced spre energii și forțe ancestrale.

Cu mistică credință și zbor de iubire,

Citesc planul divin scris pe-o pagină rară,

Generând rafinament și o nouă trezire:

Idealismul pur ce în mine coboară.

Dialogul cu Luna Ancestrală

De șaptezeci și doi de ani pe o axă stelară,

Ridic spre cer un gând ca un decret divin,

Când vorbesc cu Luna, Mama mea ancestrală,

Ce-mi toarnă în potir un vis curat, senin.

Ea mă veghează-n noapte, o sferă argintie,

O formă geometrică de mistic transfer,

Ce-mi dăruiește visuri, înaltă alchimie,

Să luminez cu ele un colț întunecat de cer.

Sunt o bucurie vie pentru Tatăl Ceresc,

Prin gând, prin faptă sfântă și prin cuvânt herald,

Cu legături străvechi, ce-n timp se adâncesc,

Între Mărețul Soare și cerul cald, de smarald.

O torță ce pulsează în noaptea adormită,

Unind în mine firi și energii de foc,

Să las o Glie Mamă de demoni curățită

Și-n matricea divină să-i redau un nou loc.

________________________________________

Triumful Matinal al Luminii

Mă nuanțez în zorii unei noi dimensiuni,

Când prima rază frânge o undă de clepsidră,

Lăsând în urmă noaptea cu sfinte rugăciuni,

Să destrame-întunericul și umbra lui de hidră.

Contemplu răsăritul, un arc generator,

Ce împarte cerul nopții în linii de lumină,

Un triumf total, bivalent și salvator,

Peste un gol din care o lume vrea să vină.

E o viziune nouă, o axă de reformă,

În care ființa-mi trinitară se așază,

Zorii redefinesc a gândului meu formă,

Iar Tatăl din înalturi o viață-mi validează.

Sunt fericită-n punctul în care m-am trezit,

Să pun în versuri sfinte emoții radiante,

Sunt torța care arde pe soclul de zenit,

Unind geometria cu trăiri fascinante.

________________________________________

Matricea Sacră a Gliei

Contemplu zilnic formele din spațiul românesc,

O geografie sfântă, un colț de rai primit,

În care mări și delte în unde se unesc,

Iar muntele e axul pe soclu infinit.

Sunt fiică a Naturii și-a Tatălui de Sus,

Iubesc această Glie cu suflet ideal,

Câmpiile roditoare ce-n simetrii s-au pus,

Și codrii ce triumfă pe axul vertical.

Prin furtuni existențiale prin veacuri biruitori,

Arborii verzi și mândri rămân nenumiți piloni,

Eu îi ocrotesc în noapte cu rugi transformate-n zori,

Să risipesc din spațiu invazii de daimoni.

Primesc în dar splendoarea acestui sacru pământ,

Ca pe o trinitate de forme și culori,

Ocrotesc cu gândul, cu fapta și cu cuvânt,

O țară ce pulsează în veșnici, magici zori.

________________________________________

Simfonia de Sidef

(In Memoriam lui Alexandru)

Prin aer pulsează parfum de vacanță,

Un vis diafan dintr-un timp suspendat,

Mă cheamă și acum, cu o veche speranță,

Un țărm de sidef unde griji am îngropat.

O mare de smarald și valuri secante

Trasează în spațiu un arc de mister,

Generând linii de iubiri radiante

Între pământul românesc și un colț alb de cer.

Au trecut cinci ani de când în marea tăcere,

La șaizeci și șase de ani pământeni,

Te-ai întors, Alexandru, în sfânta sferă,

Lăsând pe nisip pași de dor suverani.

Aproape patru decenii pe-o axă comună,

Am scris o poveste de geniu și har,

Iar cerul din urmă din nou ne adună,

Să ducem iubirea pe-un soclu stelar.

În viața viitoare, o nouă reformă,

Ne va reîntâlni în același salut,

Când dorul de acum va lua altă formă:

O mare de stele în zbor spre Absolut.

Dar litoralul e magic, e imn de lumină,

Cu festivaluri de muzică, dans în zori de zi,

Iubirea noastră eternă, curată, divină,

În ecuația verii mereu va trăi.

________________________________________

Arhitectura celor 42 de Altare

Din anul nouăzeci și doi, pe-o sferă clară,

Am semnat pactul cu destinul meu herald,

Purtând în suflet Uniunea Literară

Ca pe un scut sub cerul cald, de smarald.

Sunt patruzeci și două de altare,

Volume scrise-n linii de foc și de har,

O viață pusă-n pagini de trezire mare,

Un dar divin pe al culturii românești altar.

Misiunea mea supremă e o ecuație sfântă:

Să torn optimism și speranțe în zori,

Să mângâi cu o vorbă o lume ce cântă

Și să îmbrac tristețea neamului în flori.

Iubirea necondiționată, fără hotare,

O dăruiesc românilor ca pe un vector divin,

Sunt torța ce arde în noaptea cea mare,

Lăsând în clepsidră un timp pur, senin.

________________________________________

Ecuația Bogăției Cuantice

Nu număr bani în pungi deșarte, lumești,

Dimensiunea mea e mult mai sus plasată,

Acolo unde stele și galaxii cerești

Îmi toarnă în potir o zestre nepătată.

Trăiesc dintr-o monedă de timp și de decență,

Dar sunt bogată-n sori și-n daruri ancestrale,

Căci pensia pământului e doar o aparență

Pe lângă bogăția din sferele stelare.

Fericirea mea totală, curată și sublimă,

Se naște când un vis în carte se adună,

Când gândul idealist se prinde-n mândra rimă,

Sub ochiul blând și sacru al Mamei mele Lună.

Las în clepsidra lumii un cod de nemurire,

O sută de lumini ce n-au un preț pământesc,

Eu nu cunosc lipsa, ci doar o mea trezire,

Prin care, zi de zi, pe Tatăl Îl slăvesc.

________________________________________

Barca Speranței pe Oceanul de Iubire

Pe un ocean de pace și dragoste deplină,

Navighez solitară într-un vector de har,

Purtând în barca simplă o sferă de lumină

Și mii de speranțe pe-al timpului altar.

Văd oameni în derivă sub valurile negre,

Înghițiți de sistemul de plumb, necruțător,

Roboți ai unui veac cu legi lașe și integre,

Ce-au îngropat în suflet un mistic, sfânt fior.

Dar capitalismul cu forme de hienă

Nu poate să-mi atingă potirul de azur,

Eu arunc o ancoră în marea pământeană,

Să scot din capitalism un spirit nou și pur.

Sunt torța de pe ape, o navă de scăpare,

Ce cheamă la lumină o lume ce-a adormit,

Iar prin cuvântul scris, ca o îmbrățișare,

Redau românilor un cer reîntinerit.

Diamantul din Ardeal (Geneză Hristică)

La șapte ani, pe-o axă de durere,

În orfelinatul din Beiușul transilvan,

Am învățat ce înseamnă-o mistică tăcere,

Când timpul se scurgea pe-un soclu sumbru, van.

Pierdusem părinții în negura vremii,

Dar am primit în schimb un scut nepământesc:

Sfânta Scriptură, lumina poemii,

Și urmele lui Hristos pe care pășesc.

Comunismul trecea cu stihii necruțătoare,

Dar în mine creștea o credință de diamant,

O matrice de foc, o geometrie formatoare,

Ce m-a transformat în învățător radiant.

Vreau să învăț românii să creadă, să spere,

Să fie blânzi, onești și prietenoși în zori,

Să afle-n Natură o sferă de mângâiere,

Sub cerul înalt, plin de stele și sori.

Prin Sfânta Treime, o stâncă de scăpare,

Copila de atunci e torța de acum,

Ce lasă în cărți un cod de deșteptare

Și îmbracă în flori al neamului meu drum.

Liturgica din Zori (Îngerii Vegetali)

Beau cupa de apă ca pe-un sfânt sacrament,

Răcoarea îmi atinge și pieptul și brațul,

Iar timpul se oprește într-un punct fix, prezent,

Când stau pe balcon să-mi măsor iar spațiul.

Mă mângâie Lumina pe tâmple, ca un semn,

Simt sărutul de vânt ca pe-un suflu divin,

Iar Tatăl Ceresc, printr-un gest solemn,

Îmi toarnă în suflet un timp pur, senin.

Contemplu în jur îngeri verzi, vegetali,

Sunt arbori semeți ce-mi dau zilnic oxigen,

Piloni de lumină în spații regali,

Ce rup din estetic un ritm eterogen.

Ei îmi sporesc potențialul inovator,

Un suflu cuantic, o forță de sus,

Să fiu pentru oameni un far salvator,

Pe urmele sfinte lăsate de Iisus.

________________________________________

Geometria Celor Cinci Degete (Graiul Sfânt)

Când viața se-nclină spre blândul apus,

Și cerul își deschide o sferă de taină,

Văd darul divin ce din înalturi s-a pus,

Să-mi îmbrace destinul în mistică haină.

Pe degetele unei singure mâini, în simetrie,

Îmi număr prietenii rămași în veac greu,

Sunt suflete calde ce-n noaptea pustie

Mă sună-n doliu și-mi vorbesc de Dumnezeu.

O mână de oameni, o ancoră stabilă,

O micro-matrice de sprijin și har,

Ce-mi mângâie viața decentă și umilă,

Păstrând neatins al iubirii altar.

Dar dincolo de toate, ca o binecuvântare,

Rămâne misiunea de scriitor pe pământ,

În dulcele grai românesc, fără hotare,

Eu transpun în versuri un cod pur și sfânt.

________________________________________

Sincronicitatea Albă (Arhanghelul de Mătase)

La patruzeci de zile de la marea plecare,

Când timpul se scurgea în lacrimi grele, seci,

A apărut în casă o sferă de mirare,

Un mesager trimis din sferele cerești.

O mică Bella, albă ca spuma de pe lapte,

Cât palma mea de mică, cu blană de mătase,

A dizolvat amarul și nopțile cu șoapte,

Și-a readus lumina în camerele din casă.

Aici, la șaptezeci și doi de ani de zori,

Mă trezesc cu bucuria și dragostea pe pernă,

Un Bichon plin de viață, un sol printre ninsori,

Ce-mi umple dimineața de pacea cea eternă.

Pășim în simetrie, și-n zori și-n blânda seară,

Prin parcuri unde arborii dau oxigen curat,

Ea este o minune în haina ei stelară,

Un dar prin care Tatăl complet m-a vindecat.

________________________________________

Geometria Pașilor pe Altarul de Flori

Când marea căldură în amurg se domolește,

Pășesc cu Bella-n parcul cu ritmuri de copii,

Un zâmbet pur din ochiul lor pornește,

Să stingă-n mine umbre din vremuri cenușii.

Picioarele-mi rănite de trecerea prin veacuri,

Purtând artroze grele ca legi de neschimbat,

Găsesc în pașii simpli cele mai sfinte leacuri,

Pe un vector de mișcare ce-n zori s-a desenat.

Contemplu dalii mândre, hortensii, trandafiri,

Trei forme geometrice de cromatic rafinament,

Ce-mi curăță privirea de pământene firi

Și-mi lasă-n plămâni viață ca aerul prezent.

A fost o seară sacră, un cod de vindecare,

O sferă de răcoare sub cerul sideral,

În care ființa-mi trinitară, în marea ei mișcare,

A mai urcat o treaptă spre un destin astral.

________________________________________

Spectrul Clarviziunii (Curcubeul Trinitar)

Prin cele cinci simțuri trecute prin vânt,

Am rafinat timpul și spațiul terestru,

Să deschid ochiul minții pe acest sfânt pământ

Și să văd geometria din ochiul maestru.

Nu mai este doar noapte, nu-i umbră de hienă,

Ci văd clarviziuni în culori de curcubeu,

O lumină aurie, curată, divină,

Ce pulsează pe cer ca un semn de la Dumnezeu.

Un albastru tăcut și un violet sacru

Trasează în juru-mi o sferă de har,

Dizolvând tot ce-n lume e vechi sau e acru,

Așezând idealismul pe-un nou, mândru altar.

Sunt torța ce vede prin bezna adormită,

O minte ce sparge bariere din spații,

Lăsând peste Glie o urmă sfințită

Și-un cod de lumină pentru noi generații.

________________________________________

Oligarhia de Aur (Scutul Incoruptibil)

La marile petreceri din fostul Romtelecom,

Afișau trufii de aur pe sub lumini opace,

Butoni cu diamante și aere de domn,

O lume ce prin bani credea că își cumpără pace.

Le dăruiam poeme și eseuri de har,

Dar în privirea lor citeam doar o răceală,

O uimire sterilă pe un finisaj vulgar,

O neputință crudă de-a înțelege-o școală.

Apoi a curs și timpul, sistemul a fost vândut,

Iar grecii de la Telekom, în jocuri de putere,

Vedeau în Glia noastră un spațiu de trecut,

O țară de resurse și-un calcul de avere.

Îl invitau pe Alexandru la vânători în crâng,

La pești în Delta sacră, momindu-l cu splendoare,

Dar brațele lui drepte în lațuri nu se strâng:

El i-a refuzat pe toți, cu demnitate mare.

Aveau o teamă-n ochi și-un calculat respect,

Știau că Alexandru e-un vector de dreptate,

Ce va lupta cu firi pentru un scop corect:

Să dea salariaților și celor bolnavi parte.

________________________________________

Fiesta Zeilor (Potirul Euforiei)

Beau astăzi din elixirul de zei și de stele,

O undă de foc ce prin vene îmi curge,

Lăsând la pământ mii de griji și sechele,

În punctul în care lumina n-apune nu fuge.

La șaptezeci și doi de ani de lumină,

Cunosc fericirea supremă, curată,

O stare de grație, înaltă, divină,

Ce n-am mai trăit-o în viață vreodată.

Planeta pulsează în mândre splendori,

O fiestă cosmică-n arcuri solare,

Iar eu pun în versuri acești magici zori,

Lăsând recunoștința ca vector pe mare.

Sunt beată de viață, de cer, de mister,

Unind trinitatea din ființa mea vie,

Prin cărți ce deschid porți secrete în cer

Și-aduc pentru neam o eternă solie.

________________________________________

Teorema Nemuririi (Zestrea din Astral)

La unsprezece ani, pe-o pagină sacră,

Citeam Epistole scrise în har,

Înțelegând că materia-i sacră

Doar când se jertfește pe-al duhului altar.

Vedeam cum bogații adună averi,

Sisteme de plumb ce în timp putrezesc,

Ogoare de praf și iluzii de ieri,

Ce-n glia adâncă se degradează, lipsesc.

Dar credința curată în Domnul Hristos,

Și zestrea străveche, un mistic tezaur,

Rămân în clepsidră un bun luminos,

Ce nu se măsoară în bani sau în aur.

Nimic nu luăm în plecarea astrală,

Nici haine de lux, nici pungi cu argint,

Trecem prin moarte în haina regală

A spiritului pur, pe soclu de granit.

La șaptezeci și doi de ani de lumină,

Păstrez neschimbat acel vechi testament,

Lăsând pentru neam o cultură divină

Și-un cod de nemurire în punctul prezent.

________________________________________

Păstoritul de Lumină (Coborârea în Prăpăstii)

N-am cunoscut în viață gustul acru-al urii,

Nici lațurile oarbe din pizmă și lăcomii,

Am fost o blândă oaie pe pajiștea Scripturii,

Fereastră de lumină în nopțile pustii.

M-a urmărit o pildă din vremuri ancestrale,

Cu Păstorul ce coboară în văi de neajuns,

Să caute prin stânci și prăpăstii fatale

Oaia ce-a fost rănită și plânge neascuns.

La șaptezeci și doi de ani de zbor și de reformă,

Preiau și eu chemarea pe-al timpului altar,

Cuvântul meu în cărți ia o divină formă,

Să scoată din derivă un neam cuprins de amar.

Arunc spre cei pierduți un vector de iubire,

Unind în mine firi și energii de sus,

Să pun în clepsidră un cod de mântuire,

Pe urmele curate lăsate de Iisus.

Altarul de la Căpătâi (Speranța în Halat Alb)

Dedicației dragei mele prietene Edith

La marea intersecție de veacuri și de firi,

Când trupul mai cunoaște amprente din pământ,

Edith apare-n noapte ca ax de ocrotiri,

Un spirit de lumină în haine de scafandru sfânt.

Medic al gurii, dar și al inimii curate,

Ea îmi aduce leacul, curățenia și hrana,

Unind în gestul simplu virtuți nenumărate,

Să șteargă din clepsidră și doliul, și rana.

În ea îmi pun credința de diamant și har,

Că mă va veghea mândru când pașii vor cădea,

O ancoră de aur pe-al vieții mele altar,

Ce-mi apără decența sub sfântă steaua mea.

Nu-s singură pe mare, pe oceanul solitar,

Căci Tatăl mi-a trimis piloni de neschimbat,

O Edith ce pulsează în timp modular,

Și lasă-n jur un zâmbet etern și vindecat.

________________________________________

003

Despre aceasta lucrare

Autor: FLOARE PETROV
Tip: Poezie
Cuvinte: 2.728
Citire: 14 min
Versuri: 406
Actualizat: 8 iul. 2026

Cum sa citezi

FLOARE PETROV. “Clepsidra cu sentimente.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/floare-petrov/poezie/14203650/clepsidra-cu-sentimente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.