Poezie
reflecții albastre
1 min lectură·
Mediu
tăcerea ca tristețea nu-mi este dragă,
eu cu cuvântul și o ploaie albastră,
de la suflet la suflet prin lumea largă,
fluturi de emoții plămădesc la fereastră.
eu prin cuvânt mi-am găsit menirea,
la porți străine așez câte-un poem,
se luminează glasul și privirea,
și tot ce reprezint bătrân boem.
cât este lumină și iubire pe lume,
mă închin la ele ca la icoane,
lucruri preacurate, sfinte, antume,
de soare-s create să disipe canoane.
mai există păduri verzi și ape curate,
se înmulțesc în lume crezuri minunate.
00752
0