Poezie
sub steaua versatilă
1 min lectură·
Mediu
steaua mea îmi face cu ochiul
îmi aruncă priviri versatile
visului verde i-a venit sorocul
să răsară-n lume - slove febrile.
steaua mea mă-nvață să mă schimb
să adun doar lumină în gândurile mele
îmi pune pe creștet un azuriu nimb
o seamă de emoții vibrează sub piele.
steaua mea îmi pregătește veșnicia
fericiri diafane îmi cântă sub plasmă
conjug bătrânețea cu trăinicia
păcatul visceral îl spăl cu agheasmă.
steaua mea mă-ndrumă la tot pasul
să străbat cu slova cerul și atlasul.
00887
0
