Poezie
ecou rătăcit
1 min lectură·
Mediu
Doamne, nu am să te aud dacă mă strigi
orizontul este plin de zgomote lugubre
până la stele sunt țesute intrigi
luminile-s rănite de gheare de umbre.
dezleg cuvântul de tăcere cu smirnă
speranțe-i rănite pun comprese cu lut
raiul făgăduinței de univers atârnă
cum atârn și eu de un vis absolut.
ca un coral în valuri cu curaj mă adun
dintre amintiri pribege cu poveri pe umeri
în ritmuri și cadență clipele apun
dar voi fi acolo când o să ne numeri.
Doamne dumnezeule multe vreau să-ti spun
sunt ecoul rătăcit și lumea o transpun.
00912
0