Poezii

Milioane de stele apar și dispar într-o clipă, O infinitate de gânduri mă potopesc în pripă; Clădesc în mine-odăi pentru a sufletului odihnă, Le las deschise, oferind lumii mult râvnita

Ma joc cu cuvantul cum Dumnezeu se joaca Cu vremea si cu destinele oamenilor… Il privesc pe calugarul care bate de zor Ca-ntr-un joc cu ciocanelele pe vechea toaca. Soapte-mi mangaie auzu-n

Ingeri scarbiti coboara in lumina tremuranda, Un Dumnezeu plictisit arunca raze de soare Pe Pamantul cuprins de-o dimineata plapanda, Roiuri de stele se-ascund de lumina prea tare. Clepsidra

Pamantul n-are odihna de-atatea cadavre din el, Dar nici eu n-am liniste, ma plimb fara tel Prin cimitirul cel vechi. Aici ne-am cunoscut, Ne-am jurat ca ne-om iubi mereu - dar tot ce-am facut

Acum stam fata in fata pentru ultima oara. Despartirea. M-am intrebat mereu ce este de fapt iubirea? N-am inteles niciodata si poate-i mai bine-asa... Timpul parca sta in loc si inima mea s-a

Visez Ca sunt iar o pasare ce-ar vrea sa zboare-n infinit, Dar cei din jur ma trezesc, ei cred ca delirez. Eu doar atunci cand dorm sau sunt pe jumatate adormit, In lumea mea pot sa-mi fac de

Am venit pe lume din intuneric in lumina, Dar tot un intuneric e si lumina-n care am venit. E ca o ceata bizara ce sporeste inzecit Secretele viitorului ce-n umbra sta sa vina. Aceeasi ceata ni

Dimineata am gasit o scrisoare lasata pe masa. Credeam ca-i vreuna mai veche uitata, ramasa Din intampare acolo si nu in alta parte in casa. Cand am vazut ca-i de la tine am zis ca nu-mi

Facultatea - nepotrivit sanctuar pentru mine Si ca dovada nici acum nu m-am putut abtine Sa mai stau la cursuri si am iesit sa ma plimb prin cetate. Si printre cladirile moderne proaspat

Pasarile n-au nevoie de credinta ca sa zboare, Nici de rugaciuni ca sa nu se prabuseasca, Nici nu se plang atuncea cand le doare Si nici nu lupta dup-averi sa le agoniseasca. Sunt ca o pasare

Îmi amintesc: eram copil, nu stiam ca timpul trece. Batrânii pe care-i vedeam ziceau ca tot ce se petrece E din cauza noastra, a copiilor zvapaiati. Dar ce stiam noi pe-atunci, noi, copiii

Intr-o zi L-am rugat sa-mi fie prieten pe Dumnezeu. El mi-a spus ca nu vrea sa fie prietenul meu. Apoi mergand pe o strada prafuita si pustie Am simtit langa mine sperante - o mie - Si sute de

Cu sufletul chinuit de ani de nepăsare Și uitare, vin să aduc raze de soare În întunericul din mine. Ignorat și ocolit, Focul lăuntric al credinței mele s-a domolit, Lăsându-mă în umbra

Am cunoscut fericirea-ntr-o dup-amiază plăpândă A-ntinsei zile amăgitoare care este viața… Ferindu-se de trecut, viitorul pândește din umbră; Luminos strat de speranță îmi acoperă fața… Amestec

Dac-aș fi apa mării pe țărm încet aș vrea să mor, Aș vrea să pier încet în apă dacă aș fi pământ... Suflet dacă aș avea aș muri încet-încet de dor... Dacă aș fi carte aș sfârși ucisă de

Plouă, Mă întreb de unde au norii atâta ploaie? Apa se infiltrează în mine și mă înmoaie… Potop pe pământ și în sufletul meu ucis de dor… Să fie ploaia aceasta un semn, un ambasador? Nu mai

Suspendat de o ramură a marelui arbore Ce se întinde deasupra acoperișului lumii, Surprind apusul soarelui și răsăritul lunii Acompaniate subtil de vibrații sonore. Ma copleșesc gânduri de

Mi-s grele literele și mai grea mi-e mâna ce le scrie, Scot cuvinte din unghere-ascunse, din sicrie… Mi-s grei și pașii ce mă poartă pe drumul de țară Necălcat de nici o ființă, abandonat în

Pământul parcă vrea să-și tragă seve din sângele meu, Mă cheamă la el fără cuvinte și fără sunete, M-atrage puternic descoperindu-mi-se ca un zeu Cu forța adunată a miliarde de suflete… Mă

În vis ți-am spus mai demult că aș putea să te ucid, Că aș putea să te omor doar cu mâinile goale… Știi ce aproape am fost să-ți transform viața în vid, Neclintit, privindu-ți ființa plăpândă cum

Cui îi pasă că zac răspunsuri ascunse-n mine Pentru care nu s-au inventat întrebări încă? Șchiopătând, copleșit de și trist, pășesc prin mulțime Și gânduri se ciocnesc ca-n mare valuri de