Flaminiu Talos

De ce mi-e drag Nichita Stănescu? Mă învață să scriu. Ce-o să citești tu odată. Trei rânduri note-n caiet. De ce nu spun povești cu morale? Mi-e greu să creez personaje Pe voci cu multiple

Mă simt de fiecare dată meta La Cluj, în Autogara Beta De unde plecăm oameni Și ne întoarcem semeni. Autobuzele vin după orare întârziate Cu două coarne în față se uită în spate Nu știu că

Ce mai am de pierdut? Unde se termină ața? Cum să aleg între ele? Cui rămân florile mele? Șapte ori șapte fac trei. Sunt obosit de decizii Scriu cercetătorii americani; Pe noi ne desparte

Cel mai frumos ultimatum pe care-l pot da E să-mi alegi, până mîine, două dintre flori Și două scrisori rupte Și un rând de haine nepurtate. Cel mai frumos ultimatum pe care îl pot da E

Am intrat în birou și acolo era ziua de ieri Pe care am recunoscut-o dupa pisica albă Evident, cu același numar de fire în blană Mulată pe jos după prima rază de soare. Scriitor fiind am o

Ce vis anost! O muza plângând In fumul din gând De gratare arse în post. Ce navalnică greață! Un ciob de oglindă Adevarul imi dă In talpă, oracol de dimineața. Ce urme pe față? Un fir de

Mă simt ca o deltă Născut încăodată In mâlul divin Mă traversează toți viermii Am crengile rupte Și rădacinile roase Imi pun o speranță In unicul fruct Păzit de noroc. Mă rog și la

Am să trăiesc prin artă Voi nemuri acum, Pictura mea din clipe E vie, Mișcă-i rea. Așezată pe zăpadă Topește gheața rece, Trăiește! Printre putrede semințe Lauda E hrana mea. Din cele

Am avut două aripi Lungi, cu insigne și pene. Planam peste case, Zburam în picaj. Mă mângâia vântul. Mă odihnea zarea. Eram un erete Dresat la oraș Să agăț Prăzi ușoare Și moi. Azi sunt un

Despărțiți de ocean De miile de hectolitri Resorbiți dintr-o rană Cicatrizată incorect Sub formă de flutur. Dau din mâini. Mă trezesc. Am visat. De ce plâng? Ce-mi curge prin haină? Ce